Vasily Grossman – Viata si Destin

Image via Wikipedia

Cand Grossman a dus manuscrisul la editura, (era in 1959 si URSS era in plina glorie) raspunsul a fost ca probabil cartea va fi publicata peste 200 de ani. Motivul nu este o inovatia estetica de neinteles contemporanilor ci cuprinsul povestirii: cartea descrie viata oamenilor prinsi intre doua imperii, Germania si URSS, unul mai represiv decat altul, poveste ce nu se potrivea cu retorica oficiala.

Vasily Grossman a fost corespondent de razboi si scriitor. A participat la toate marile batalii de aparare a patriei (patria sovietica) si a fost privit ca un erou al timpului sau. Mai inainte de a scrie ceva literar, Grossman a vrut sa spuna Povestea Razboiului, si repede ca nu mai era timp (moare la scurt timp dupa ce termina cartea).

Este un roman “intins” (dar ceva mai mic decat Razboi si Pace) care pe mine ma indispune cum a fost construit. Insa ce trebuie recunoscut este uriasa daruire cu care scriitorul a povestit. Carnetele lui Sartre au prea mult “eu”.  Aici insa sunt fragmente in care traiesti in mijlocul evenimentelor (invadarea Rusiei de hitleristi, batalia de la Stalingrad) si al oamenilor (evrei rusi, soldati, politruci, lunetisti etc) si cand inchizi cartea iti mai trebuie cateva secunde ca sa stii unde esti, ca dupa un somn adanc. Cartea este construita pe un simt al observatiei iesit din comun dublat de empatie pentru toate personajele (indiferent daca sunt politruci sau eroi de razboi).

Am spus fragmente pentru ca romanul este practic o colectie de povestiri.  O povestire poate sa te uluiasca, alta sa ti se para neutra. Dar in ansamblu, romanul devine maret si crud prin precizia descrierii.

Autorul, chiar si erou fiind, a avut curaj sa scrie in acei ani despre epurarile din 1937, despre atitudinea dictatoriala a lui Stalin. Oricum, banuiesc ca dupa ce vezi cateva mii de morti nu prea te mai impresioneaza amenintarea KGB. Romanul este o ruptura brutala de visul comunist, inainte ca Soljenitin sa apara cu Arhipelagul Gulag.

Grossman descrie foarte bine un timp si o generatie aparent fara speranta. Visele sunt ale naivilor sau ale demagogilor, libertatea individuala un moft.  Si totusi, in aceasta lume gri, devastata de razboi, scriitorul reuseste excelent sa arate micile bucurii care ne ajuta sa supravietuim (numai pe cativa) in ciuda celor mai absurde conditii.

P.S Cartea nu as fi citit-o fara sa-mi fie recomandata si daruita cu entuziasm de Bedros Horasangian.

Traducerea cartii a aparut la Univers in 2000.