L-am deschis cu neincredere (nu l-am cumparat eu, l-a cumparat Adriana) dar l-am citit cu pasiune. Este o carte pe care ar trebui sa o scriem fiecare. Nu are legatura cu literatura, cultura etc. Autorul a ramas anonim. Un roman de analiza, aventura si reflectie. Faina combinatia, nu? De ce ar trebui sa-l scriem fiecare? Ca sa putem sa ne spunem niste lucruri pe care verbal nu am putea sa le rostim sau nu e nici bine sa le rostim cu voce tare. Ca si cum ai face un scurt reportaj despre tine, dar nu intimist. Fara lirism exagerat.
Nu e un roman politist, desi din titlu pare ca se ocupa de droguri si alte aventuri. E un roman ce analizeaza altfel situatii si sentimente. Inclusiv pe cele care ne fac sa ne simtim buni, inaltatori sau dimpotriva, foarte, foarte rai. E perechea la “Insemnari din subterana“. Un un roman de reflectie dar cu scriitura alerta, ca intr-un roman politist.
Ghicitoarea s-a terminat. Am citit Romanul cocainei si mi-a placut.
Mi-a placut observatia ca daca nu am fi atat de convinsi de bunatate, duiosie si alte marete sentimente, nu am fi nici atat de rai, de iritabili. Scriitorul da un exemplu concret. Esti la o piesa de teatru. Eroii ajung cu jocul in punctul de tensiune maxima (sentimentele inaltatoare se dezvaluie atunci) si un batranel stranuta. O data, de doua ori, tuseste. Nu te irita? Daca stranuta pe strada te mai enervai atat de tare? Si autorul continua pas cu pas sa ne demonteze placerea de a fi buni.
Mi-a mai placut descrierea starilor date de cocaina (in partea a treia ) si modul cum descrie fara mila pentru el relatiile cu colegii de liceu (apoi facultate).
A se citi totusi in doze mici. Romanul cocainei e o doza tare, ca un drog, se ia putin cate putin, chiar daca iti place si vrei sa-l citesti deodata.
11 Responses
Stay in touch with the conversation, subscribe to the RSS feed for comments on this post.
Deci merita trecut pe lista ?
In mod sigur!
Of! O varianta diluata de Nabokov si Dostoievski; nu tot ce vine de la rusi e bun
Ca sa zic asa, stilistic vorbind cei doi nu pot fi amestecati. Dostoievsky acorda putina atentie constructiei romanului iar personajele sunt mai ales purtatoare de idei (un fel de teatru existential).
Nabukov este un estet declarat, isi alege cuvintele cu grija si este atent la felului cum imbina scenele, intalneste personajele, face trecerile de la o parte la alta a romanului.
De altfel Nabukov, in cursurile de literatura tinute in SUA, il numeste de Dostoievsky un scriitor inferior, sub Tolstoi si Cehov.
Nu prea merg alaturati cei doi intr-o descriere a altui roman.
Normal, nu tot ce vine de la rusi este bun, avem un singur exemplu si ne este de ajuns: comunismul.
Mda, stiam de cursurile lui Nabokov despre Dostoievski, de apetenta sa pentru Gogol, Tolstoi si Cehov; nu ma deranjeaza decat in masura in care multi il eticheteaza pe Dostoievski drept mediocru sau invechit folosindu-se de autoritatea lui Nabokov; desi ei nu l-au citit pe Fiodor Mihailovici, ei “stiu” ca Anna Karenina este “peste” tot ce a scris acesta (evident, nu ma refer la tine
).
“Romanul cocainei” i=a fost atribuit lui Nabokov, precum banuiesc ca stii, datorita stilului sau; temele care se intalnesc in el (adolescenta, abjectia, “profunzimea sufletului rus”, ticalosia personajului vizavi de mama sa) sunt clar dostoievskiene.
Marii scriitori au si ei cate un pitic. Al lui Nabokov se numeste Dostoievsky, mi s-a parut suspecta inversunarea lui.
Da, temele sunt clar dostoievskiene, constructia mi se pare insa prea abrupta pentru a fi a lui Nabukov. Si finalul este unul prea “simplu” ca si constructie, pare adolescentin (un jurnal gasit la un tip mort de supradoza), adica exacat ce ii displace mai mult lui Nabokov.
In schimb are momente de poezie ca sa zic asa care nu pot fi atribuite cred eu decat autorului anonim
dostoievski tocmai asta are: constructie. cat priveste conotatia pozitiva a “teatralitatii” personajelor…asta-i alta poveste. hemingway chiar remarca siderat ca pagini intregi din dostoievski sunt scrise cu o neglijenta buna de pus doar in carca amatorilor. dar adevarul este ca dostoievski depasise barierele de “limbaj”, deci nu mai putem vorbi de “stil”.
nabokov, in schimb, este smecherasul care a bagat “marul” in gura literaturii. adica: dumnezeul lui dostoievski nu stie ce vorbeste, caci a creat “trupul” mai tare decat “sufletul”. in plus, pofta lui nemasurata de celebritate l-a facut sa sfarseasca nebun, ceea ce presupune, pana la urma, ca “sufletul” e mai tare decat “trupul”, deci dumnezeul lui dostoievski stie ce vorbeste.
dincolo de aprecieri estetice, dostievski mi-e mai aproape decat nabokov datorita personajelor pe care le-a creat, asa teatrale cum sunt.
insa de la un anumit punct cei doi scriitori nu mai pot fi comparati pentru ca au avut teluri diferite in cea u scris.
Am luat cartea de la targ ca urmare a insemnarii tale, doar ca azi nu am putut sa o las din mana, in ciuda recomandarii facute. Mi-a placut tare mult. Multumim.
Multumesc si eu. Nu-ti mai gasesc blogul?