gustul cireselor

De noaptea alba a Bucurestiului am ajuns la Muzeul National de Istorie. Ne-am strecurat pe singura usa deschisa (lume multa, mi-a placut) si am stat sa “contemplu” expozitia dedicata comunismului. Expozitia avea obiecte din vremea comunismului (normal!) dar mai conserva ceva, mai “subtil”: mentalitatea comunista de a face o expozitie.

Cele cateva exponate sunt aratate in niste dulapuri de lemn. Explicatiile sunt sumare. Obiectele sunt fara context. O celula improvizata vrea sa arate ce greu era in inchisoare: nimic nou. In lipsa de context, celula statea stinghera intr-un colt al expozitiei.

In sinea mea visam ca un muzeu al dedicat comunismului va fi ceva spectaculos. Comunismul a avut un impact urias asupra tarii: din expozitie se intelege doar ca a fost ceva “de rau”. Ba ai putea fi si un pic nostalgic, uite televizorul la care ne uitam seara de seara la telejural, uite sticla de Pepsi etc…Unii vor zice ca pentru aprofundare trebuie sa mergi la biblioteca numai ca nu e vorba de aprofundare ci de stil.

O asemenea catastrofa merita afise cat peretii, proiectii gigantice, zeci de ecrane (nu unul singur) pe care sa ruleze pana la dementa executii si telejurnale, filme de epoca si arestari, bucurii si necazuri. Carti la dispozitie pentru lectura, studii legate de orice scaun, muzica de epoca, toate pe sectiuni, ani, evenimente, un muzeu urias care sa te lase uimit.

In lipsa acestora, dimensiunile istorice a 50 de ani incap in cateva dulapuri vechi, imaginile de epoca le putem printa pe niste afise A3 cate 5, asa ca in lipsa ochelarilor istoria intra in ceata. In spatiul expozitiei si cu dotarea oferita se putea la fel de bine organiza o expozitie de dulceturi. Lipsa de viziune. Lipsa de forta. Acei ani merita mai mult…

This entry was posted on Sunday, September 23rd, 2007 at and is filed under note albastre. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.