Ingaduiti-mi sa va propun acum ceva practic. Literatura, adevarata literatura, nu trebuie sorbita ca o potiune buna pentru inima sau pentru creier, creierul acest stomac al sufletului. Literatura trebuie luata si facuta farame, apucate si stoarse bucata cu bucata si numai atunci aroma sa poate fi mirosita in palma, apoi incercata si intinsa cu pofta pe limba; si numai dupa aceea savoarea ei rara poate fi apreciata la adevarata valoare, iar bucatile rupte si strivite se vor imbina la loc in mintea ta si iti vor dezvalui frumusetea unitatii, la care ai contribuit cu o parte din propriul tau sange.

Nabokov, Cursuri de literatura rusa

Din pacate nu stiu cum este pasajul in original, in engleza,  scris pentru cursul despre Dostoievski. Dar folosirea cuvantului practic, sublinierea din citat imi apartine, este neobisnuita pentru un vorbitor de limba romana. Am auzit multe propuneri practice in jurul meu dar nici una atat de curajoasa incat sa vorbeasca despre estetica (si aici nu ma gandesc doar la estetica literara). Practic , din uzul limbii romane, nu din sens, practicul si esteticul se exclud. O posibila explicatie a lucrurilor urate pe care ne incapatanam sa le facem din 90′ incoace (de la cladiri la obiecte)…

Nabokov a fost pasionat de entomologie – un gen de fluturi  poarta numele de Nabokovia, numit astfel in onoarea scriitorului.

Cartea? O colectie de fluturi vii. Povestirea zbate frumos aerul abstract al lecturii. Un zbor scurt pentru ca este proza scurta. Dar un zbor in ale carui aripi cunosti repede si intens locuri (Rusia copilariei lui Nabokov sau Berlinul anilor ’30) si oameni (vaduve, nobili scapatati, burghezi fericiti si dictatori incruntati).

In povestirea Ghid prin Berlin nu intalnim nimic util, nimic din ce ar trebui sa insemne un ghid.

“Ghidul asta e foarte prost, spuse posomorat nedespartitul meu tovaras de pahar. Pe cine intereseaza cum ai stat dumneata in tramvai si cum te-ai dus la acvariul din Berlin?”

Si critica continua dupa inca un paragraf in care scriitrul descrie o berarie banala:

“E neinteresant, spune cu un cascat plictisit prietenul meu. Problema nu sunt tramvaiele  si testoasele, ci in general…”

Dar Nabokov  se incapataneaza sa scrie despre tramvaie cu taxatori care au maini unice, berarii cu panze de paianjeni, inserari de primavara si mese cu musama cadrilata, toate pulseaza in bataia de aripi a unui fluture urias si unic pe care autorul, impotriva colectionarului, il creeaza si ii da drumul sa zboare efemer in aerul lecturii noastre. Literatura este fara indoiala un ghid prost prost pentru viata, dar incantator.

Ar fi putut sa scrie despre ce se intampla politic in Berlin, despre marsuri, despre parade, despre idei si dictatori care au schimbat lumea. Pe toate le gaseai in orasul efervescent al acelor ani. Dar astea sunt tentatii. Tentatii pe care autorul nici macar in treacat nu le mentioneaza. Dincolo de stirea zilei e tesatura neinsemnata si continua a obiectelor si intamplarilor, acesta este locul unde Nabokov pleaca in cautarea povestirilor.

Povestirile lui Nabokov sunt o incantatoare definitie a literaturii, intinsa pe cateva sute de pagini in care poti deslusi inarmat cu lupa unui cititor atent etapele, renuntarile si cuceririle scrisului. Fiecare povestire are de spus ceva in particular, asa cum zborul unui fluture ne incanta, dar intreaga colectie este o metapoveste despre estetica literarara a lui Nabokov. Cu reusite si nereusite.