Nabokov a fost pasionat de entomologie – un gen de fluturi  poarta numele de Nabokovia, numit astfel in onoarea scriitorului.

Cartea? O colectie de fluturi vii. Povestirea zbate frumos aerul abstract al lecturii. Un zbor scurt pentru ca este proza scurta. Dar un zbor in ale carui aripi cunosti repede si intens locuri (Rusia copilariei lui Nabokov sau Berlinul anilor ’30) si oameni (vaduve, nobili scapatati, burghezi fericiti si dictatori incruntati).

In povestirea Ghid prin Berlin nu intalnim nimic util, nimic din ce ar trebui sa insemne un ghid.

“Ghidul asta e foarte prost, spuse posomorat nedespartitul meu tovaras de pahar. Pe cine intereseaza cum ai stat dumneata in tramvai si cum te-ai dus la acvariul din Berlin?”

Si critica continua dupa inca un paragraf in care scriitrul descrie o berarie banala:

“E neinteresant, spune cu un cascat plictisit prietenul meu. Problema nu sunt tramvaiele  si testoasele, ci in general…”

Dar Nabokov  se incapataneaza sa scrie despre tramvaie cu taxatori care au maini unice, berarii cu panze de paianjeni, inserari de primavara si mese cu musama cadrilata, toate pulseaza in bataia de aripi a unui fluture urias si unic pe care autorul, impotriva colectionarului, il creeaza si ii da drumul sa zboare efemer in aerul lecturii noastre. Literatura este fara indoiala un ghid prost prost pentru viata, dar incantator.

Ar fi putut sa scrie despre ce se intampla politic in Berlin, despre marsuri, despre parade, despre idei si dictatori care au schimbat lumea. Pe toate le gaseai in orasul efervescent al acelor ani. Dar astea sunt tentatii. Tentatii pe care autorul nici macar in treacat nu le mentioneaza. Dincolo de stirea zilei e tesatura neinsemnata si continua a obiectelor si intamplarilor, acesta este locul unde Nabokov pleaca in cautarea povestirilor.

Povestirile lui Nabokov sunt o incantatoare definitie a literaturii, intinsa pe cateva sute de pagini in care poti deslusi inarmat cu lupa unui cititor atent etapele, renuntarile si cuceririle scrisului. Fiecare povestire are de spus ceva in particular, asa cum zborul unui fluture ne incanta, dar intreaga colectie este o metapoveste despre estetica literarara a lui Nabokov. Cu reusite si nereusite.

Ed. Humanitas

O zi din viata lui Ivan Denisovici de Aleksandr Soljenitin

Pasii sunt simplii. Suhov se scoala de dimineata cu putin inainte de apel si numera minutele pe care le mai are de stat la caldura, pe prici, cum se numeste in lagar patul detinutului. Sunt minute esentiale pentru ca afara sunt -30 grade (in baraca suntaproape 0 grade)

Dupa apel Suhov dramuieste cu grija cele doua sute de grame de paine: o parte va fi cusuta in saltea, o partea va fi mancata cu grija, cat mai incet cu putinta, ca sa simta fiecare frimitura. Este important sa ai o rezerva de paine.

Drumul pana la locul de munca dureaza aproximativ o ora. Nu trebuie sa fie mai mult, nu trebuie intarziat, altfel picioarele incep sa inghete si ziua e pierduta. Iar el are un paslar, stangul, cam vechi si frigul musca mai repede.

Ivan Denisovici (Suhov) a reusit sa faca rost la pranz de doua strachini de zeama in plus. Seful de echipa ii lasa si lui una, e respectat, merita pentru ca e un bun muncitor, isi face norma. O strachina de zeama in plus, fierbinte, inseamna ca azi a mancat mai mult decat ieri. Ziua se anunta buna. Are si ceva bani, deseara va putea cumpara tutun, deci poate imprumuta de o tigara. Trage cu grija in piept aroma tutunului: asta inseamna ca azi poate fuma spre deosebire de ieri, cand nu avea fir de tutun.

Zidul pe care il are de facut pe santier are 4 metri lungime si vreo doi jumate inaltime. Trebuie bine stiut cat e de munca si cat se poate munci. O norma neindeplinita inseamna mai putina mancare. Mai putina mancare inseamna mai putina viata. Trebuie masurat cu grija, iar aici seful de echipa e omul important. El se bate pentru echipa, pentru norme. In lupta pentru supravietuire daca iti faci norma si ceva in plus mai primesti 200 de grame de paine la portia zilnica.

Iar la intoarcere, ce fericire, colegul de echipa il lasa lui portia de zeama chioara pentru ca a primit pachet de acasa. Aceasta zi din viata lui Ivan Denisovici a fost una aproape fericita. Cel putin asa gandeste el la finalul cartii cand molfaie felia de salam (un adevarat festin) primita cadou.

Pentru unii poate fi o concluzie amara (ce a ajuns rusul in secolul XX) sau ironica.  Dar nu cred ca este asa. E o concluzie optimista. Daca Ivan Denisovici nu ar fi masurat cu atentie necesarul minimei existente, nu ar fi stiut sa fie fericit. Orice surplus ar fi fost un prilej de animalitate si regret. Asa, el a rezistat. Altii au murit in frigul Siberiei.

Ivan Denisovici este multumit pentru ca stie ca a mai supravietuit o zi. E o zi buna dupa toate masuratorile: portii duble de mancare, doua tigari fumate, tutun pentru alte 12 tigari in buzunar, paine la saltea, norma indeplinita, o felie de salam seara, ce vrei mai mult?

Ivan Denisovici a stat 8 ani in lagar. Mai are 2. Despre viitor nu  poate spune nimic, speranta nu mai poate fi masurata.