E o carte de memorii, dar ar fi o caracterizare banala. Mai degraba e o carte despre un om care s-a descris pe el prin felul in care scrie despre ceilalti.

Djuvara vorbeste (adica scrie) concis si cu interes despre fiecare caracter intalnit si il surprinde in cateva randuri, fara sa para expeditiv. Apoi pune cap la cap intamplarile, le arata neobisnuitul si asfel te lasa, dupa nici o pagina, cu sentimentul ca deja il stii de o viata pe omul respectiv . M-am intrebat daca sunt in stare sa vorbesc la fel despre oamenii pe care i-am intalnit. Nu, inca nu pot.

Djuvara reuseste astfel sa povesteasca, fara sa ma plictiseasca nici o secunda, pana si despre cei mai ciudati africani, cei intalniti cat a fost consultant  diplomatic in Niger (unde a stat 23 de ani!).

Multe pagini au valoare, cred, de document, cum sunt cele care descriu viata emigrantilor romani la Paris dupa 1947. Ceva asemantor, din ce imi vine acum in minte, se mai poate citi in Sublinierea imi apartine, de Nina Berberova, paginile despre emigratia rusa de dupa 1917.

O parte palpitanta de-a binelea este experienta de instructor. A pregatit, in exil, cateva mici grupuri de parasutisti care au fost (cum altfel?l) parasutati in Romania noastra cand comunismul era mai crancen. Povesteste foarte afectat despre esecul unei misiuni si are momente de emotie pe care doar le banuiesti.

Desi scrie din amintire, la peste 80 de ani,  Djuvara nu  este tentat sa scrie idilic. Ramane lucid si curios pana la capat.

Probabil experienta din Niger pe unii o sa-i mai plictiseasca. Insa un capitol care cred ca trebuie citit “obligatoriu” este cel despre intoarcerea in tara in 1990. Sunt aici cateva scene tragicomice din care nu rezist si va redau una:

” Putin inainte de a se urni trenul, intra in compartiment si doi vlajgani, de o statura deasupra mediei, cu cizme si niste salopete cenusii, caciul muscalesti pe cap – disting cu greu in penumbra” paraca-s iesiti din Goana dupa aur a lui Charlie Chaplin. [..]

Incepe dialogul

- De unde, pula, are Troaca undita aia, pula mea?

- Pula – a cumparat-o din Germania.

- Din Germania? Pula… Si cat a dat, ma, pe ea, pula mea?

- [o cifra]

- Pula mea! pai cum sa te miri, pula, ca prinde peste, pula mea…Si cat e marca acuma, ma? Pula mea!

- [o cifra]

- Ptiu! Fut-i! De unde pula a gasit Troaca banii astia, pula mea?

Am de-a face, fara indoiala, cu alfabetizati de-ai lui Ceausecu. Vocabularul lor nu depaseste doua trei sute de cuvinte..[...].”

Djuvara isi tiparise lucrarea de doctorat, despre istoria romanilor la sfarsitul epocii fanariote. in 1989. Cateva luni mai tarziu asculta dialogul de mai sus pentru o mai buna “documentare”. Astfel de dialoguri le mai intalnim si acum. 

Desi e ingrozit de “starea natiunii” si se intreaba de multe ori, “Neagule, ce cauti tu pe aici?”, Djuvara a ramas in tara. Un caz ciudat sa te intorci in Romania (din Franta!!) cand multi alegeau sa fuga unde vedeau cu ochii sau poate un altfel de patriotism decat cel de la televizor.

Articole in online scrise de Neagu Djuvara.

Nici nu ma stiu ce inseamna in ziua de azi o revista. Nu fac deosebirea decat intre “siteuri” si “bloguri” (desi toate sunt siteuri).

In urma cu cateva luni un entuziast m-a rugat sa-i hostez la mine pe server un site unde sa puna materiale pentru cei care viseaza sa devina scriitori. Am fost de acord. Intre timp proiectul incepe sa prinda contur. Este inca timid, dar in timp cred ca vom avea si un loc online dedicat scrisului profesionist (nu scriitorului profesionist pentru ca acesta nu cred ca mai are nevoie sa citeasca despre meseria lui).

Mi-ar placea sa avem cati mai multi romani care isi fac din scris o meserie. Si care sa publice romane cu succes comercial in tari precum Anglia sau SUA. Dar mai e cale lunga pana acolo…

Pana atunci, revistascriitorului.ro pare sa viseze frumos cu ochii deschisi si ne aduce cele mai noi stiri despre scriitori (unele am vazut ca apar prima data aici apoi in presa).