“We are all children of the Greeks. We intuitively grasp the need for a sens of moral direction: it is not necessary to be familiar with Socrates to feel that the unexamined life is not worth much“.

Ultima carte a lui Tony Judt are toate sansele sa fie privita cu suspiciune in orice tara din Europa de Est pentru ca, in incercarea de raspunde crizei actuale a statelor vestice, atribuie statului national un rol important in realizarea coeziunii si bunastarii sociale. Iar in Europa de Est Statul a lasat numai amintiri neplacute in ultimii 50-60 de ani.

Desi am trecut peste aceste suspiciuni, cartea nu m-a convins. Dar, straniu ca intr-o iubire, cartea care m-a sedus de la primele cuvinte: “Something is profoundley wrong with the way we live today”, propozitie cu care sunt complet de acord.  Mai departe insa nu vad, cu toate argumentele academice si morale, ce treaba are statul cu felul in care ne traim vietile. Adica in situatia fericita ar trebui sa nu aiba legatura.

Argumentatia autorului pleaca de la observatii care intr-adevar te pun pe ganduri: in statele unde liberalismul economic a ajuns la apogeu in ultimii 30 de anii ia (SUA, UK)  iar rolul statului a fost eclipsat, inegalitatile sociale s-au adancit, rata criminalitatii a crescut, media de varsta este mai scazuta decat in statele sociale europene (Norvegia, Suedia, Germania) iar bolile mintale mult mai frecvente. Asemenea consecinte ale bogatiei trebuie evitate. Autorul vede statul ca fiind cel care aplica eforturile indivizilor pentru o lume mai buna. Insa e discutabila solutia.

Tony Judt are insa meritul de a pune probleme pe care am incetat sa le mai punem. Este libertea neparat legata de bogatie? Este eficienta economica egala cu bunastarea societatii? Nu ar trebui sa toleram si servicii publice ineficiente economic dar bune pentru ca imbunatatesc standardul de viata general? (educatia publica, sanatatea, transporturile). Este bine ca ne apreciem vietile in prisma eficientei economice a individului?

Dar la aceste probleme cred ca tot individul poate gasi raspunsuri si tot el se va stradui ca sa gasesaca sprijin (inclusiv la Stat) pentru aplicarea solutiilor. Asa cum de altfel observa si autorul, in secolul 18, autorii de pamflete, comedii si eseuri au erodat in imaginarul public autoritatea regilor si cardinalilor pregatind aparitia statului modern. Aceiasi pamfletari (folosind alte mijloace media) pot eroda si acum autoritatea bancilor, agentiilor de rating, a burselor sau a corporatiilor mutinationale sau pot subrezii concepte precum “globalizarea” si “PIB”. Ironia  bate ideologia. Ca statul va beneficia de pe urma eroziunii autoritatii acestor simboluri, e alta treaba. Nu statul a devenit mai puternic, adversarii lui sunt mai slabi.

Dincole de Da si Nu, Tony Judt, un intelectual de stanga, reuseste sa impinga problemele acolo unde inca nu am avut curajul sa le privim. Nu cred ca va fi tradusa cartea prea curand in Romania. Aici intelectualitatea e de dreapta, iar stanga e poticnita. In incheiere doar un citat:

“In writing this book, I hope I have offered some guidance to those – the young especially – trying to articulate their objections to our way of life. However, this is not enough. As citizens of a free society, we have a duty to look critically at our world. But if we think we know what is wrong, we must act upon that knowledge.”

Resurse:

• Nytimes
• Si unul care nu e de acord dar ceva ii place.

Titlu: Epoca Postbelica, o istorie a Europei de dupa 1945.

Autor: Tony Judt.

De vreo doua luni, pe langa alte carti pe care le citesc, ma opresc la aceasta istorie a Europei de dupa 1945 si recitesc din ea capitole intregi. Cred ca am citit-o de trei ori pana acum.  Motivul: e o carte de istorie care te prinde, e scrisa cu nerv si cuprinde povestea Europei in intregul ei, cum noi nu am stiut-o prea bine nici dupa 1989.

Cateva “teme”.

Image via Wikipedia

Ocupatia sovietica. Noi nu am avut cum sa scapam de rusi.  Se stia ca acolo unde e Armata Rosie (Romania, Polonia, Cehia etc) nu mai ai ce face. In vremea aceea occidentalii se temeau sa nu ajunga rusii la Atlantic. Ii ingrijora soarta Parisului si a Romei, nu a Bucurestiului.  Nu ne-a tradat nimeni. Vidul de putere lasat de caderea si prostia nazistilor trebuia umplut de cineva.

Foste puteri. Interesant de urmarit mai este si destramarea imperiilor coloniale britanice si franceze. Francezii s-au luptat in Indochina pe banii americanilor si au pierdut. Britanicii s-au retras pasnic si resemnat (cu exceptia Palestinei si a incidentului Suez). Oricum, nu mai aveau bani sa plateasca facturile coloniilor: ambele tari traiau pe credit american. Cei mai comici erau francezii: antiamericani si de stanga, mancau cu sarg painea capitalista luata pe creditul SUA.

Surprinzator. In Vest, in anii 50 si 60, statul a vea un cuvant greu de spus in bunastarea oamenilor. Austria, Suedia, Anglia erau considerate state asistentiale (adica ajutau cetateanul sa o duca mai bine) si detineau un rol economic important. In Anglia privatizarea a inceput in anii ’80 (cel mai tarziu) odata cu venirea lui Margaret Tatcher. La noi Iliescu nu vroia sa privatizeze ca sa se dea englez .

Image via Wikipedia

O curiozitate. In anii revolutionari  ’67-’68, tinerii vest-germani extremisti (asa zice in carte) erau atrasi de RDG (jumatatea comunista a Germaniei). Li se parea ca acolo ar fi mai bine. Noroc ca a aparut Soljenitin cu Arhipelagul Gulag, altfel vesticii s-ar fi mutat in Est.

Birocratia in UE. Daca va intrabati de ce UE arata acum atat de “birocratic” este si vina francezilor (sau englezilor prin absenta). Anglia a iesit din razboi cu un foarte bun prestigiu dar a refuzat proiectul european (au aderat abia in 1975 cred). Astfel francezii au devenit “vioara intai” si au facut ce au stiut ei mai bine: birocratie.

Caderea comunismului nu este chiar un merit occidental.  Vestul nu s-a implicat la Praga si Budapesta cand au intrat tancurile sovietice si nu ar fi facut-o nici in ’89. Rusii au avut un merit mai consistent . Nu mai aveau bani, Estul Europei era deja indatorat la Vestul prosper  si Moscova vroia reforme chiar la ea acasa.  Asa ca imperiul sovietic s-a destramat “neasteptat”: nici Gorbaciov nu intentonase asa ceva dar nu mai avea ce face. Doar in tarile baltice au trimis armata ca sa le readuca la maica Rusia, dar fara efect.

Masacrul de la Srebrenita. Pasivitatea Vestului este si mai vizibila in Balcani, dupa ’89. Milosevici, care vroia o Serbie putenica, si-a facut de cap cat a vrut. Un exemplu este masacrul de la Srebrenita. Acolo era considerata o zona sigura, sub protectorat olandez (prin ONU), unde se adaposteau refugiati musulmani. Olandezii au refuzat suportul aerian pentru propriile lor trupe.  Asfel 400 de olandezi au depus armele iar sarbii bosniaci au venit, au luat vreo 7000 de musulmani bosniaci (printre care si copii de 13 ani) si i-au impuscat. Cel mai mare masacru din Europa postbelica, intamplat chiar langa noi.

Olandezii au plecat linistiti acasa. Noroc ca au venit americanii, bagareti ca intotdeauna si au rezolvat problema bandelor de sarbi. E limpede ca nu prea te poti baza pe aliatii europeni, mai ales atunci cand sunt inarmati: se tem sa nu provoace suferinta (e vorba de spiritul lor de toleranta:D) si depun armele exact cand nu trebuie.

Mai sunt descrise cu amanuntime in cele peste 800 de pagini formarea UE, perioadele de saracie si prosperitate, sovietizarea estului, istoria Europei de Est dupa ’89, unde aparem si noi cu un Iliescu fost comunist si adept al trecerii lente la economia de piata.

Desi lucrurile au mers nesperat de bine si Europa si-a revenit din traumele razboiului (in unele zone dupa 45 de ani, cum a fost in Romania), impresia mea este ca fara americani, europenii s-ar fi descurcat foarte greu sau deloc. Planul Marshall, prin care SUA a ajutat Europa, nu a fost o investitie la bursa ci pur si simplu paine pentru copiii greci infometati, zahar pentru ceaiul englezilor, pachete de supravietuire pentru germani. Europenii s-au distrus singuri si fara americani nu si-ar fi revenit prea curand sau ar fi devenit o provincie a URSS. Un exemplu este Europa de Est. Dupa ’89 nu a existat un plan comun de refacere si fiecare s-a descurcat cum a putut: Bulgaria si Romania cel mai prost. Si acum avem carute ca sa facem agricultura de secol 19.

“Spre deosebire de memorie, care se confirma si se consolideaza pe sine, istoria contribuie la dezvrajirea lumii. Mai tot ce are ea de oferit este incomod…”

Tony Judt.

In acest caz cartea de fata contribuie la dezvrajirea Europei. Nu cu intentia de a deveni sceptici, ci lucizi. Bunastarea e fragila, pacea la fel. Sa ne bucuram cat mai sunt si le mai putem pastra.