Cine mai citeste Newton in original? Pe Newton il cunoastem din manuale si din ce au mai scris altii despre el. In Fizica de clasa a 9-a tin minte ca am studiat mecanica newtoniana. Rezumata de altii. Probabil si principiile sunt rescrise, pentru o clarificare didactica. E posibil ca, in afara de ecuatii sa nu fi citit nici macar un singur rand scris de Newton, un tip atat de celebru pentru scrierile lui dar atat de putin citit.

Daca nu ajung sa citesc lucrarile in original ale lui Newton de ce as citi o carte care vorbeste despre el si epoca aceea indepartata? Pentru ca, in afara de documentare minutioasa, cartea este vie. Iata cum prezinta Verlet succesul si esecul:

“Stiinta este un joc crud. Iti dobori in flacari adversarii, iti parjolesti concurentii, iti nimicesti rivalii. Desi stii, fiindca le-ai fost uneori victima, cat de rau dor loviturile, continui sa joci acest joc. Fara a simti vreo remuscare: la drept vorbind, nu eu ii vin de hac rivalului meu (sau invers), ci chiar stiinta; suntem amandoi in slujba ei, fara patima, impartial, ea ne departajeaza.” (99)

Si acum sa deschidem cufarul. Cufarul a existat, nu este doar o expresie. In el Newton a inchis lucrarile de alchimie, niciodata publicate. El a fost pastrat de descedentii familiei timp de doua secole.

In 1936 cufarul a fost deschis si lucrarile esoterice scoase la vanzare. Vandute dar niciodata publicate aceste lucrari stau la muzeu. Stiinta, asa cum o intelegem astazi, nu mai are nevoie de ele. Stiinta, asa cum era inteleasa atunci cand abia se nastea, se sprijinea, intr-un fel, pe pe genul acesta de scrieri (amestec de magie si alchimie, de teologie si stiinta).

Pana la urma de ce este atat de respectata stiinta acum? Pentru ca a dat fiinta lumii magicienilor: vorbim la distanta instantaneu, vedem in globul de sticla oriunde pe pamant, zburam prin aer iar plumbul nu l-am tranformat in aur pentru ca si-ar fi pierdut valoarea. Dar “transmutatia elementelor” o cunoastem si o folosim (elementele radioactive).

Lumea de acum este intr-un fel mai mult magica decat stiintifica. Iar fizica de acum, cel putin o ramura a ei, cea care se ocupa de astronomie, este un soi de teologie moderna, care il cauta pe Dumnezeu dincolo de Big Bang.

Chiar daca au fost uitate “radacinile” sau “motivele” stiintei actule, ele au supravietuit in cufar, obiect ce devine o metafora:

“Cufarul e gol dar el chiar a existat. El e spatiul vacant rezervat subiectului stiintei, locul definitiv pierdut al originilor sale, acel altceva informulabil care scapa ascendentului sau. El este receptaculul a ceea ce stiinta exclude pentru a se defini si pe care succesul ei nu ne mai ingaduie sa-l gandim si sa-l sesizam.” (31).

Mai sunt si altii, cunoscuti acum pentru solutiile stiintifice propuse, celebrii in vechime pentru cu totul ale motive. De exemplu Cardan, inventator al solutiei la ecuatia de gradul 3, era celebru mai ales ca medic si astrolog.

La fel Kepler, care a pus bazele astronomiei moderne este si creatorul astrologiei actuale. Si lista poate continua. Ma departez de carte si spun, mai in gluma, mai in serios ca magia si-a atins scopurile sub mantia rationalitatii stiintei.

Acum stiinta este si hranirea si cresterea porcilor sau cultivarea de cereale. Pentru asta se studiaza, se fac desoperiri in genetica, imbunatatiri etc. care ne ajuta sa ne hranim pe masura ce ne inmultim.

Pe atunci stiinta trebuia sa descopere cum a gandit Dumnezeu cand a facut lumea. Intrebare care acum e desueta. Numai ca din framantarile acestea s-a nascut lumea in care traim. Iar cartea de fata face o biografie a stiintei, nu numai a lui Newton, si mentioneaza disputele si framantarile care au insemnat inceputul discursului stiintific modern.

Discurs din care nu ar trebui sa lipseasca acel dram de magie care sa ne faca sa dorim lucruri absurde, nu numai confortabile, cum ar fi de exemplu sa stim ce a gandit Dumnezeu cand a facut lumea…

Sursa foto: cepa.newschool.edu/

Cartea “Cum am ales libertatea” a aparut la editura Nemira (nu stiu daca o mai prindeti la reducerea de 20%).

Autorul vrea sa ne convinga ca putem fi liberi, depinde doar de noi. Subiectele sunt foarte populare (cariera, banci, asigurari, bani, supermarketuri), iar cartea e facuta sa aiba succes. Sa nu va sperie ca mai citeaza din Aristotel, nu o sa va plictiseasca cu hermeneutica profesorala a textelor grecesti. Nici nu are cum, cartea apare in colectia Bonton, deci se vrea o lectura usoara.

Insa pe cat de confortabil se citeste pe atat de incomode sunt concluziile fiecarui capitol. Autorul e un anarhist (si o recunoaste) furios pe “sistem”. Face “spume la gura” cand vorbeste despre banci si sistemul de credite care scumpeste exorbitant casele, despre sistemul de pensii, supermaketuri, despre neajunsurile concurentei. In schimb este fericit cand vorbeste de gradina lui de legume care il ajuta sa-si pastreze libertatea. Sau despre revista “The Idler” unde iti arata cum sa salvezi lumea prin lene (in ultimul numar se scrie despre cum mai putina munca duce la mai putina poluare deci lenesul este un ecologist convins).

Sa luam un exemplu din carte despre cum “sistemul” te asupreste. Caracterul abstract al banilor. Bancile sunt cele care crediteaza dar ele nu acopera decat 10% din credit cu bani din rezerva proprie. Restul sunt bani creati din nimic. Ce inseamna asta? Ca tu muncesti pentru banca o viata intreaga desi practic nu te-au imprumutat cu banii lor, doar ” au creat” bani pe increderea acordata clientului. Nu prezinti incredere, nu ti se dau bani. Iar creditele devin astfel un sistem prin care bancile ne transforma in scalvii lor.

Pentru unii creditul este motorul economiei. Pentru altii este inceputul sclaviei. Pe autorul cartii nu-l impresioneaza “lucrurile mari” (macroeconomie, globalizare etc), el pleaca de la individ si bine face. Nu va asteptati insa la argumente sustinute stiintific. Sa nu uitam, el este un lenes si in plus cartea e scrisa ca sa fie citita cat mai usor.

Propunerile lui, daca ar fi puse in practica ar “dinamita” economia mondiala. Sa renuntam la sistemul de pensii toti odata ar insemna sa condamnam o generatie, deci unele propuneri sunt impracticabile.

Insa cartea resuseste sa atraga atentia asupra unuor obisnuinte pe care le consideram avantajoase (creditele, supermarketurile, sistemul de pensii, viata la oras) dar care se dovedesc scumpe si prin asta, inrobitoare. Sfarsesti prin a nu mai avea timp pentru tine. De ce? Pentru ca muncesc ca sa platesc un lux care nu merita in raport cu timpul investit. Timpul investit fiind chiar viata mea.

Resurse

• Un interviu cu Tom Hodgkinson (iunie 2005)
• Un alt interviu, din 2001.
• The Idler, revista lu’ Tom Hodgkinson.