Pe coperta 4 scrie ca “Este cartea anului, marea surpriza a lui 2008“. Cel care sustine treaba asta este Dan C. Mihailescu.  Ca multi altii banuiesc, nu am citit toate cartile aparute in 2008 si nu am cum sa-l contrazic.  De aceea formulari critice de acest gen nu prea spun nimic.

In schimb pot spune ca citind aceasta carte ai un bun prilej sa te gandesti la ce mananci si bei zi de zi. De cine sunt facute, cum sunt facute, ce istorie au, cum as putea sa cunosc exact ce contin si cum as putea sa ma asigur ca ce e pus acolo imi face bine. Confesiunile unui cafegiu e o carte despre gust…

Un cafegiu ajunge celebru in Bucurestiul anilor ’70 datorita gustului cafelei Avedis, cafea pe care o prajeste chiar el, la vedere, cum ii place sa spuna. Au venit la el sa-si cumpere cafeaua actori si scriitori vestiti, generali de Securitate, profesori universitari si se pare insesi Elena Ceausescu bea cafea Avedis prajita de maestrul Florescu.

Fara indoiala exista o reteta pe care cafegiul o pastreaza cu strictete. Nu v-o spun, o cititi in carte. Dar mai exista ceva. Pasiunea pentru cafea devine un fel de a fi si transforma gestica obisnuita a fabricarii si vanzarii  in ritual. Nichita Stanescu nu se duce doar sa ia cafea, mai ramane la o vorba cu alti scriitori, toti doritori sa bea in fiecare zi o ceasca de cafea care sa aiba exact acelasi gust, adica bun.

In prezent nu stiu pe nimeni care sa vanda cafea marca proprie, facuta in casa cum se zice. Dar nu e vorba doar de cafea.  Majoritatea alimentelor din supermarket au un gust artificial, conceput special pentru Europa de Est. Sunt fabricate industrial, calitatea este indoielnica si in ciuda reclamelor agresive mie mi se par toate anonime (singura celebritate din etichete fiind litera E).

Gheorghe Florescu nu scrie doar despre cafea. Cartea este si o marturie istorica, un document necesar celor care studiaza viata si intamplarile din timpul Epocii de Aur. Dar acestea sunt lucruri care intr-un fel sau altul s-au mai spus. Istoria lui de cafegiu de Bucuresti e insa noua si merita toata atentia. Cine stie, poate in viitor nu vom mai cumpara cafeaua cu reclama TV ci cafeaua de la magazinul din colt, unica dupa reteta unui om pasionat de munca lui. Si sunt atatea alte gusturi care isi asteapta maestrul…

Rusia nu e chiar a lui Putin dar in mod sigur, dupa cum reiese din carte, e a lui si a prietenilor lui.

Autoarea, jurnalista Anna Politkovskaia, a fost asasinata in 2006, nici acum nu se stie de cine.

Cateva cazuri.

M-a impresionat portretul comandantului de submarin nuclear. Un comandat sarac si subnutrit, cu uniforma ponosita,  mandru ca este la comanda unui submarin modern dar asteptand cu infrigurare pachetul cu mancare de acasa din Ucraina.

M-a socat dimensiunea coruptiei in sitemul judiciar. La un moment dat, judecatorii, platiti de ambele tabere,  au dat sentinte egale si total opuse. S-a ajuns sa se infrunte politia cu jandarmeria ( a se citi un grup mafiot cu altul) , fiecare cu dreptatea in buzunar, semnata si parafata.

E uimitor ca si in ziua de azi, un pic mai la Est, oamenii sunt ridicati din casa pentru ca numele lor este suspect. Dupa atentatele cecenilor, un profesor este arestat, batut si obligat sa marturiseasca ca este terorist cecen. La dovezile prietenilor a reiesit ca e… tatar si i-au dat drumul. Aveau nevoie de un cecen.

Un criminal de razboi (razboiul din Cecenia), desi dupa 3 expertize psihiatrice a fost considerat responsabil pentru faptele lui, a patra expertiza, de la Moscova, il gaseste “temporar iresponsabil in momentul crimei”. Motivul? Traume din copilarie… Motivul previzibil: nu se accepta ca Armata ar putea gresi.

Si lista poate continua cu intamplari tragice sau de un umor negru. E mai mult o carte document, o suma de cazuri menite sa arate distanta dintre retorica oficiala a Moscovei si traiul de zi cu zi al rusilor.

Dupa ce o citesti nu poti decat sa fii bucuros ca noi romanii nu excelam nici in bine, nici in rau. Am ramas la filosofia lui “nici asa, nici asa”.