Pentru ca am niste vecini draguti, care ma trezesc cu muzica la 4 diminea, am inceput sa citesc C.G. Jung. Stiu ca e necesar sa visam, medical vorbind. De aceea m-am apucat de citit cu intentia ca voi gasi ceva despre cum sa compensez visele neterminate. Nu am gasit, in schimb am dat peste doua pasaje care mi-au placut. De altfel tot studiul Psihologie si religie este stralucitor si plin de verva: reuseste sa cuprinda in cateva zeci de pagini povestile care ne obsedeaza de milenii.

“Dupa cum statul incearca sa puna mana pe individ, tot asa si individul isi imagineaza ca a pus mana pe sufletul sau; el face chiar din suflet o stiinta, pornind de la ideea absurda ca intelectul, care e doar o parte si o functie a psihicului, ar fi suficient ca sa cuprinda totalitatea mult mai mare a sufletului. In realitate, psihicul este mama, subiectul si chiar posibilitatea insesi a constiintei. El trece atat de mult dincolo de granitele constiintei, incat aceasta poate fi lesne comparata cu o insula intr-un ocean. In vreme ce insula e mica si ingusta, oceanul e nemarginit de intins si de adancsi cuprinde forme de viata care le depasesc cu mult in orice privinta, ca variatate si cantitate, pe acelea din insula”.

Si un al doilea fragment:

“Cu toate acestea, experienta individuala este, tocmai prin saracia ei, viata nemijlocita, sangele rosu si cald care pulseaza.Pentru cel care cauta adevarul ea este mai convingatoare decat cea mai buna traditie.Viata nemijlocita este intodeauna individuala, pentru ca individul este purtatorul de viata. Ceea ce porneste de la individ este intr-un anumit fel unic, de aceea trecator si imperfect, mai cu seama cand este vorba de produse sufletesti spontane cum sunt visele si altele asemenea.”

“Complexul grandorii personale consteleaza cele mai multe asociatii; el se  exprima mai ales in afectare care nu are alt scop decat sublinierea demnitatii personalitatii. In aceasta privinta ea este un mijloc normal si foarte cunoscut al vanitatii. Aici el ajunge in concordanta cu orgoliul argumentat patologic la o inaltime exagerata. Pentru ca afectul activ care se afla la baza lui pare sa nu se stinga niciodata, complexul dureaza decenii intregi si devine maniera, care contrasteaza flagrant cu situatia reala. Acelasi lucru se vede dealtfel si la normalii care sunt deplasat de infumurati si care isi pastreaza atitudinea mareata chiar daca ea nu corespunde cu situatia reala.

Corespunzator afectarii exagerate gasim si idei de grandoare exagerate, care au ceva grotesc,  pe de o parte din cauza contrastului lor cu realitatea, iar pe de alta din cauza expresiei lor verbale afectate si greu de inteles. Principiul acestui fenomen se gaseste si la normali al caror orgoliu contrasteaza cu inteligenta lor si cu situatia exterioara.” (p.125)

Fragmentul face parte din “Psihologia bolilor spiritului“, studiul despre Dementia praecox (in traducere ar fi prostire timpurie). Complexul mai sus pomenit este una din trasaturile acestei boli, in descrierea lui C.G. Jung. De obicei in acele vremuri (acum mai bine de 100 de ani) bolnavii de acest tip jumatate de zi se credeau Napoleon si erau fericiti, jumatate Sisif si se simteau nenorociti. Pentru somn mai ramanea destul de putin. Probabil si acum e la fel.

In carte Jung, asemeni unui explorator, navigeaza in apele nebuniei si, asa cum exploratorii trebuiau sa gaseasca nume pentru pamanturi noi ori animale necunoscute, la fel si el da nume unor noi insule de care se foloseste ca sa mearga mai departe. Inca nu stiu unde ajunge. Deocamdata, atent la soaptele nebunilor el incearca sa le traduca limbajul.