Titlu: Epoca Postbelica, o istorie a Europei de dupa 1945.

Autor: Tony Judt.

De vreo doua luni, pe langa alte carti pe care le citesc, ma opresc la aceasta istorie a Europei de dupa 1945 si recitesc din ea capitole intregi. Cred ca am citit-o de trei ori pana acum.  Motivul: e o carte de istorie care te prinde, e scrisa cu nerv si cuprinde povestea Europei in intregul ei, cum noi nu am stiut-o prea bine nici dupa 1989.

Cateva “teme”.

Image via Wikipedia

Ocupatia sovietica. Noi nu am avut cum sa scapam de rusi.  Se stia ca acolo unde e Armata Rosie (Romania, Polonia, Cehia etc) nu mai ai ce face. In vremea aceea occidentalii se temeau sa nu ajunga rusii la Atlantic. Ii ingrijora soarta Parisului si a Romei, nu a Bucurestiului.  Nu ne-a tradat nimeni. Vidul de putere lasat de caderea si prostia nazistilor trebuia umplut de cineva.

Foste puteri. Interesant de urmarit mai este si destramarea imperiilor coloniale britanice si franceze. Francezii s-au luptat in Indochina pe banii americanilor si au pierdut. Britanicii s-au retras pasnic si resemnat (cu exceptia Palestinei si a incidentului Suez). Oricum, nu mai aveau bani sa plateasca facturile coloniilor: ambele tari traiau pe credit american. Cei mai comici erau francezii: antiamericani si de stanga, mancau cu sarg painea capitalista luata pe creditul SUA.

Surprinzator. In Vest, in anii 50 si 60, statul a vea un cuvant greu de spus in bunastarea oamenilor. Austria, Suedia, Anglia erau considerate state asistentiale (adica ajutau cetateanul sa o duca mai bine) si detineau un rol economic important. In Anglia privatizarea a inceput in anii ’80 (cel mai tarziu) odata cu venirea lui Margaret Tatcher. La noi Iliescu nu vroia sa privatizeze ca sa se dea englez .

Image via Wikipedia

O curiozitate. In anii revolutionari  ’67-’68, tinerii vest-germani extremisti (asa zice in carte) erau atrasi de RDG (jumatatea comunista a Germaniei). Li se parea ca acolo ar fi mai bine. Noroc ca a aparut Soljenitin cu Arhipelagul Gulag, altfel vesticii s-ar fi mutat in Est.

Birocratia in UE. Daca va intrabati de ce UE arata acum atat de “birocratic” este si vina francezilor (sau englezilor prin absenta). Anglia a iesit din razboi cu un foarte bun prestigiu dar a refuzat proiectul european (au aderat abia in 1975 cred). Astfel francezii au devenit “vioara intai” si au facut ce au stiut ei mai bine: birocratie.

Caderea comunismului nu este chiar un merit occidental.  Vestul nu s-a implicat la Praga si Budapesta cand au intrat tancurile sovietice si nu ar fi facut-o nici in ’89. Rusii au avut un merit mai consistent . Nu mai aveau bani, Estul Europei era deja indatorat la Vestul prosper  si Moscova vroia reforme chiar la ea acasa.  Asa ca imperiul sovietic s-a destramat “neasteptat”: nici Gorbaciov nu intentonase asa ceva dar nu mai avea ce face. Doar in tarile baltice au trimis armata ca sa le readuca la maica Rusia, dar fara efect.

Masacrul de la Srebrenita. Pasivitatea Vestului este si mai vizibila in Balcani, dupa ’89. Milosevici, care vroia o Serbie putenica, si-a facut de cap cat a vrut. Un exemplu este masacrul de la Srebrenita. Acolo era considerata o zona sigura, sub protectorat olandez (prin ONU), unde se adaposteau refugiati musulmani. Olandezii au refuzat suportul aerian pentru propriile lor trupe.  Asfel 400 de olandezi au depus armele iar sarbii bosniaci au venit, au luat vreo 7000 de musulmani bosniaci (printre care si copii de 13 ani) si i-au impuscat. Cel mai mare masacru din Europa postbelica, intamplat chiar langa noi.

Olandezii au plecat linistiti acasa. Noroc ca au venit americanii, bagareti ca intotdeauna si au rezolvat problema bandelor de sarbi. E limpede ca nu prea te poti baza pe aliatii europeni, mai ales atunci cand sunt inarmati: se tem sa nu provoace suferinta (e vorba de spiritul lor de toleranta:D) si depun armele exact cand nu trebuie.

Mai sunt descrise cu amanuntime in cele peste 800 de pagini formarea UE, perioadele de saracie si prosperitate, sovietizarea estului, istoria Europei de Est dupa ’89, unde aparem si noi cu un Iliescu fost comunist si adept al trecerii lente la economia de piata.

Desi lucrurile au mers nesperat de bine si Europa si-a revenit din traumele razboiului (in unele zone dupa 45 de ani, cum a fost in Romania), impresia mea este ca fara americani, europenii s-ar fi descurcat foarte greu sau deloc. Planul Marshall, prin care SUA a ajutat Europa, nu a fost o investitie la bursa ci pur si simplu paine pentru copiii greci infometati, zahar pentru ceaiul englezilor, pachete de supravietuire pentru germani. Europenii s-au distrus singuri si fara americani nu si-ar fi revenit prea curand sau ar fi devenit o provincie a URSS. Un exemplu este Europa de Est. Dupa ’89 nu a existat un plan comun de refacere si fiecare s-a descurcat cum a putut: Bulgaria si Romania cel mai prost. Si acum avem carute ca sa facem agricultura de secol 19.

“Spre deosebire de memorie, care se confirma si se consolideaza pe sine, istoria contribuie la dezvrajirea lumii. Mai tot ce are ea de oferit este incomod…”

Tony Judt.

In acest caz cartea de fata contribuie la dezvrajirea Europei. Nu cu intentia de a deveni sceptici, ci lucizi. Bunastarea e fragila, pacea la fel. Sa ne bucuram cat mai sunt si le mai putem pastra.

Titlu: Stalin
Autor: Edvard Radzinsky
Editor: Aquila ’93
An aparitie: 2003

L-au numit Tarul Rosu. Desi a fost un revolutionar sangeros (un fel de Bin Laden al Rusiei tariste) Stalin a a facut totul ca sub masca revolutiei populare El sa ajunga Stapanul cu ajutorul absurdului si cruzimii. Dar acestea sunt cumva deja intrate in mitologia moderna a puterii si nu mai are rost sa insist.

Cartea de fata reuseste prin stil si documentare sa fie si o reusita estetica. Astel am citit 670 de pagini despre viata lui Stalin cu pasiunea adolescentina a descoperiri intrigii intr-un roman politist. Impleteste atat de bine documentul cu observatia ca frumusetea scrisului lasa in umbra problema adevarului. Nu m-am intrebat “Oare chiar asa o fi fost?”. Nici nu ar fi avut rost. Oricum nu as fi in stare sa verific sursele, in joc sunt arhivele secrete ale Rusiei unde autorul a avut acces la documete desecretizate datorita trecerii timpului.

Si acum “cateva amanunte”. Cum este cand sotia este inchisa din vointa arbitrara a “tatucului”? Un raspuns documentat:

“Jenia, saraca mea Jenia…Ca si acum, si atunci a fost duminica si tu mi-ai soptit la ureche: Sirs (se citeste Shirsh)! In curand vom a avea inca o Marinka, dar de data aceasta va fi baiat”. Apoi mi-ai spus cat de minunat ne vom simti in sud… S-a intunecat deja cand de pe balcon am intrat in casa si tu lipindu-te de mine, mi-ai spus cu atata sinceritate: “Stii, cat de fericita sunt alaturi de tine”. Asa am petrecut aceasta utima zi. A doua zi, agitatia obisnuita. Iar seara la 7 m-au chemat sa mi se comunice: au arestat-o pe Jenia. Erai vesela, zambitoare si tot atat de plina de viata te-ai asezat in masina, intr-o rochita usoara de vara. Intre oameni straini si dusmanosi. Candva, intr-un cort asezat pe ghiata, inconjurat de vijelie si de noaptea polara, am visat despre dragostea cea mare, ascultand vuietul vantului. Si iata, la varsta de 40 si ceva de ani, mie, un neghiob carunt, care si-a pastrat naivitatea unui baietas, mi-a fost dat sa te intalnesc. Asculta numai cum suiera vantul printre gratiile inchisorii….”

Fragmentul este din jurnalul lui Piotr Sirsov (Shirshov) , erou al Uniunii Sovietice, comisar al poporului pentru flota maritima, participant la expeditiile de la Polul Nord, academician, un tip cunoscut. Sotia, Jenia Garuska, a fost inchisa fara nici un motiv. Cel putin el nu a aflat niciodata de ce a fost arestata. Jenia a murit la 33 de ani, in minele de aur. Mediul era prea nociv pentru o femeie. Desi el l-a intalnit deseori pe Stalin, nu l-a intrebat nimic. A tacut si a murit de cancer cativa ani mai tarziu.

Biografia dictatorului scrisa de Edvard Radzinsky cuprinde toate cele trei nume : Soso (numele Diavolului cand era student la seminarul teologic), Koba (perioada cand era terorist in ilegalitate) si Stalin (perioada cand era terorist in legalitate). Eroul nostru (sau antierou) nu este un personaj istoric de manual, cu cateva statistici in dreptul numelelui. Citind cartea, am intrat in amanuntele uneori de zi cu zi ale vietii Diavolului Rosu.

E important acest lucru pentru ca Istoria de manual, cam grabita, consemneaza statistic crimele si expediaza astfel oroarea intr-un trecut nebulos, fabricand un mit al Raului la care multi raman insensibili ca la o povestoara veche cu Diavolul. Iar in discursul contemporan Diavolul nu mai face cariera. Ori cartea de fata descrie, pe langa “dramele istoriei”, drame individuale. Cu ajutorul jurnalului, al scrisorilor sau descrierilor martorilor directi intram in intimitatea ororii.

In paginile acestei biografii Istoria comunismului nu mai e un cumul de fapte condamnabile si de cifre ( oricum nu pot percepe 20, 40, 60 de milioane de morti) ci devine povestire impresionanta prin trairea emotiei invingatorilor si invinsilor.

Marela Invingator este Stalin. Invinsii sunt cateva zeci de milioane de rusi si “popoarele eliberate”. Stiati ca Stalin l-a incurajat pe Hitler sa ocupe cat mai mult din Europa? Ca apoi sa apara ca Marele Salvator? Stiati ca el a semnat cu mana lui “doar” trei sute si ceva de mii de condamnari la moarte? Restul, cateva milioane, au fost victime ale sistemului. Si as mai putea continua, in stilul de almanah comunist din anii 80 cand citeam “Stiati ca productia la hectar in U.R.S.S. a fost anul trecut de 9 tone de grau?” . Eu nu stiam, si nu stiam multe altele. Care se pot afla citind biografia lui Stalin. Eu am mai gasit-o in Diverta. Merita. Istoria intrece Imaginatia. A se citi in paralel cu Maestrul si Margareta de Bulgakov.