Pana acum nu am citit sau auzit despre comunism ceva care sa ma faca sa rad cu lacrimi. De obicei lucrurile sunt grave si pe buna dreptate. Inchisori, executii, deportari (cum e la Soljenitin)
Dar mai sunt si alte experiente, cele care ne arata un soi de “comunism casnic” , adica acel comunism care ajunge normalitate pentru milioane de oameni. Dovlatov pe acesta il povesteste si atunci cand absurdul risca sa devina normalitate, exact atunci Dovlatov provoaca rasul si repune absurdul la locul lui.
Compromisul (ed. Humanitas) este un roman in care Dovlatov povesteste despre 12 articole ale unui ziarist sovietic. Ziaristul fiind chiar el, asa ne lasa autorul sa credem. Cum se face o stire? Se ia un fotograf bun, ceva vodca, se discuta la un pahar, se consemneaza realitatile si se scrie ce trebuie scris conform retoricii oficiale. Astfel se obtin 12 compromisuri.
La fiecare compromis intai si intai autorul ne da sa citim articolul publicat in ziar. Apoi ne povesteste cum
a ajuns sa scrie articolul respectiv. Adica cum s-a intamplat pe bune, fara retusuri. Dovlatov se foloseste foarte bine de contrastul dintre lumea despre care este pus sa se scrie si lumea asa cum este ea, imperfecta, preocupata de micile ei fericiri si tristeti. Nu e critica anticomunista dar in incapatanarea cu care alcoolicul bea sau in tristetea amantei se citeste de fapt indiferenta la “marele vis comunist”. Nu e rezistenta in munti dar umorul amestecat cu deznadejde este un soi de rezistenta urbana la optimismul de serviciu al regimului.
Nu am mai ras citind o carte de la Don Quijote (pe care l-am recitit cu placere in iarna). Compromisul este o aventura asemanatoare doar ca eroul stie de la inceput ca va starni rasul si isi asuma cu naturalete isprava asta.


0 Responses
Stay in touch with the conversation, subscribe to the RSS feed for comments on this post.