Sentimentul placut al existentei

Dec 01 2010

Frunzaream printr-o carte despre care am mai scris pe blog si am dat pe un pasaj in care Allan Bloom incearca sa explice nepasarea care ne acopera tocmai cand am realizat ce ne-am propus, prozaic vorbind, ca orice om: o casa, o masina etc. Pasajul mi-a justificat si lenea care m-a cuprins azi.

“Societatea civila este cu siguranta superioara starii de precaritate si razboiului universal. Tot acest artificiu conserva insa o fiinta care nu mai stie cine este, care e atat de absorbita de existenta, incat a uitat motivul pentru care exista, care in eventualitatea in care ajunge la siguranta deplina si la confortul total nu are habar ce sa faca. Progresul culmineaza in recunoasterea faptului ca viata nu are nici un sens. Hobbes avea cu siguranta dreptate sa caute cele mai puternice sentimente din om, cele care exista independent de opinie si sunt intodeauna parte din om. Dar teama de moarte, oricat de puternica ar fi si oricat de utila ca motiv al promovarii pacii [...] nu poate fi experienta fundamentala. Ea presupune o experienta si mai fundamentala:  ca viata e buna. Cea mai adanca experienta este sentimentul placut al existentei. Omul lenes, salbatic se poate bucura de acest sentiment. Burghezul ocupat nu poate, coplesit cum e de munca lui grea si de agrija de a se ocupa de altii, nu de sine insusi”

Criza spiritului american, de Allan Bloom, pg.200

In imagine: The Temptation Of The Idler, de Durer.

Share and Enjoy:
  • Facebook
  • Twitter

Comenteaza

Facebook comments:

Raspunde