Luxul de a te contrazice singur

Domnul Voiculescu a vorbit aseara (14 mai 2007) La Realitatea. Cam o ora, daca scoatem publicitatea. Jurnalistii erau intrigati de felul cum acest om vorbeste ceva si peste 10 minute spune cu totul altceva. Insa acesta e un lux pe care si-l permit numai anumiti oameni: artisti ori bogati, oricum, exceptii. Iar Voiculescu isi permite sa spuna cate contradictii vrea. Nici nu le consider minciuni sau stangacii. Nu cred ca nu-si da seama ca propriul discurs e incoerent. Dar nu-i pasa. Nu-i pasa pentru ca el nu are legatura cu marunta noastra logica, care are la baza adevarul, corectitudinea si alte cate insusiri dea dreptul plictisitoare, desi, atat de folositoare.

De aceea, in mod ciudat, ma vad nevoit sa tin partea domnului Voiculescu. Pentru ca pur si simplu nu poate fi judecat: el traieste in alta lume, desi pare atat de contemporan. Insa doar pare. De accea oamenii nu or sa-l voteze niciodata. Aerul de Don Corleone pe care il emana este strain aceste Romanii atrasa mai degraba de scandal a la Gigi Becali. Avem alte in gusturi in ce priveste prostul-gust: il preferam pe cel zgomotos, laudaros, scandalagiu.

De aceea Voiculescu, oricat ar dori, ramane minoritar. Ar putea sa traiasca foarte bine in lumea lui indepartata. Probabil o carte despre afaceri bine scrisa de el, la modul machiavelic chiar, i-ar aduce mai multa publicitate decat prezenta cu un partid insipid in Parlament. Oricum, in locul jurnalistilor indignati eu l-as asculta fascinat si cu maxim interes. Si cand minte, domnul Voiculescu este limpede precum o apa de munte si nu merita sa-l tulburi cu intrebari incomode ci sa-l incurajezi sa vorbeasca cat mai mult, fara oprire. Este un obiect pretios de muzeu, daca il intalnea, Balzac i-ar fi fost prieten.

Pentru a-l vedea pe domul Voiculescu cum judeca ca un adevarat stapan pe mosia lui, aici e o alta situatie, cea a interventiei in emisiune la antena 3 (proprietate personala). Politica asta te bag ain incurcaturi.