Inspaimantatoarea carte a lui Jonathan Coe

Feb 28 2011

Este prima carte pe care o citesc de acest autor si prima carte proasta pe care o termin stiind ca e asa. De pe la jumate am citit insa in diagonala… Dar ceva mi s-a intamplat: pana acum detectam o carte stupida
de la primele 20 de pagini maxim.

Cartea se numeste “Inspaimantatoarea viata personala a lui Maxwell Sim”. Un titlu promitator. Ma intereseaza viata personala. Nu povestile din tabloide care dezvaluie amanunte picante. Sunt interesat de toate acele gesturi mici care închegate de dorinte si sentimente dau ceea ce numim cotidian, viata zilnica . Iar daca aceasta  este si inspaimantatoare, curiozitatea mea devine obsesie: cum se lupta omul in mica si neinsemanata lui viata personala? Cum sunt acele lupte in care nu vei fi niciodata erou chiar daca le castigi? In care nu sunt monstrii, nici trupe speciale, nici boli nemiloase ori iubiri romantice,  nici oameni rai care sa simplifice ecuatia, nici camere de filmat si reporteri avizi sa relateze faptele de la fata locului?

O astfel de viata e complicat de povestit dintr-un motiv simplu: e al naibii de greu sa tragi cu ochiul acolo fara sa banalizezi lucrurile sau sa pui clisee unde nu intelegi.

Trebuie sa fii un povestitor bun,  precum Flaubert, Tolstoi, Cehov, Carver sau Roth ca sa ajungi sa intelegi si sa plasmuiesti viata personala. Ce vreau sa zic cu toata tarasenia asta este ca un romancier e  pretentios cu sine daca pretinde sa povesteasca ceva atat de greu de descris ca viata personala. Daca nu e in stare mai bine se apuca de romane istorice sau de actiune.

Am citit in cartea asta toate cliseele care de obicei se insaileaza ca sa-ti dea senzatia de viata personala: despresia ca boala, divortul de neinteles de femeia care nu intelege, parintii personajului care nu se iubeau, tatal homosexual nedeclarat si neinteles de fiu. Intamplator sau nu, personajul Maxwell Sim recunoaste si el la final ca este un britanic sadea homosexual. De, mentalitatile s-au schimbat, nu mai face greseala tatalui. Iar ca sa se recunoasca homosexual (ce iluminare!)  il ajuta o chinezoaca din Sidney pe care o cunoaste de doua ore, el fiind un barbat matur de 48 de ani. Alte clisee? Mai sunt. Banicile care sunt rele pentru ca au adus criza cu lacomia lor, obiectele fabricate in China de bieti chinezi ca sa fie ieftine pentru noi occidentalii lacomi. Lucruri pe care le aflii din ziare nu din viata personala. Etc, etc…

Primele capitole sunt acceptabile. Ba sunt si cateva pagini sclipitoare: o discutie despre periute de dinti reuseste sa sublinieze grotescul limbajului corporatist infiltrat in viata personala. Dar de la aceste pagini incolo cunoasterea si inspiratia il parasesc pe autor tot mai repede. In ultimele pagini, cand personajul beat si disperat vorbeste cu GPS-ul masinii, devine evident ca nenorocitul de roman trebuia terminat o data si autorul e in criza de timp. Iar incheierea este de un postmodernism uzat: autorul se intalneste cu personajul, bla, bla in sfarsit se pune punct cosmarului.

Nu scriu despre cartile care nu-mi plac pentru ca timpul e mult prea scurt. Dar acum am facut-o pentru ca m-a intrigat pacaleala asta cu titlul, cu primele capitole, promisiunea cu viata personala, contrastul dintre istetimea scrisului si rezultatul final. Feriti-va de magarus! era o emisunea la TV cand eram copil. In cazul asta cartea e magarusul.

Share and Enjoy:
  • Facebook
  • Twitter

6 comentarii

Facebook comments:

  1. mie mi-a zis cineva ca e o carte misto!
    chiar vroiam s-o iau. dar poate mi-o-mprumuti…

  2. Da, oricum mai am sa-ti dau niste carti :) , am pierdut si un pariu… se aduna vad.

  3. [...] bine ?i de r?u despre “Însp?imânt?toarea via?? personal? a lui Maxwell Sim” a lui Jonathan Coe. Nu am [...]

  4. Oare ce ne determina sa citim pana la sfarsit o carte proasta?
    Eu in ultimul timp, incerc sa evit de a termina de citit o carte proasta. Nu pot sa nu incep sa citesc o carte proasta. :) dar pot sa nu o termin. Sunt ingrozita de ideea ca sunt atatea cati bune de citit incat nu-mi mai permit sa pierd tipmup cu carti proaste.
    O fi bune, o fi rau?

  5. Nu cred ca putem judeca un scriitor dupa o singura carte ! N-am citit cartea sus-mentionata si criticata atat de acerb dar pot spune ca -Ploaia inainte sa cada – precum si -Casa somnului- de acelasi autor mi-au placut !

  6. Nu am citit ‘Inspaimantatoarea viata a lui Maxwell Sim’ … desi am vazut-o in librarii, deci nu ma pot pronunta in acest sens, insa am citit ‘Casa somnului’ , ‘Clubul putregaiurilor’ si ‘Ce hacuiala!’ de acelasi autor (Jonathan Coe) si mi-au placut mult, m-au si amuzat, motiv pentru care am crezut de cuviinta ca merita sa-i iau apararea scriitorului. Casa somnului mi s-a parut de departe cea mai buna, e savuroasa, incitanta, misterioasa, plina de imaginatie si chiar amuzanta; ‘Ce hacuiala!’ mi s-a parut o satira reusita la adresa clanului politic britanic din perioada Thacher, iar modul cum sunt creionati unii dintre politicieni englezi lipsiti de scrupule, l-am translatat la noi… si s-a potrivit manusa; iar despre ‘Clubul putregaiurilor’ nu-mi amintesc foartemulte, am citit-o in urma cu vreo 7 ani cred (de fapt toate cartile amintite anterior le-am citit cu mai mult de 5 ani in urma) as spune ca e un roman despre adolescenti si problemele lor care se poate citi fara eforturi deosebite, chiar cu placere…

Raspunde