Ce este binele?

Sasa Stanisic

“Ce-mi doresc, ma intreaba mama dupa ce au plecat toti si m-am bagat in pat. Imi spune ca sunt profesionistul ei in pescuit. Stie cat de mult imi place cuvantul “profesionist”. Cu campionii obositi e bine sa ne purtam cu blandete (povestitorul tocmai castigase un concurs de pescuit, nota mea).

Imi dorec ca totul sa ramana asa cum este acum, adica bine, ii spun.

Si cum e binele asta? ma intreaba mama si se asaza pe marginea patului.

Ca in seara asta, cand mi-ai facut senvisuri pentru maine dimineata, sau ca maine, cand am voie sa am duc la pescuit, fara ca tu sa-ti faci griji ca o sa intarzii, bine e daca bunicul nu o sa moara niciodata si daca pestii nu or sa se mute din rau si daca or sa se stinga focurile din Osijek si daca Steaua Rosie o sa castige Cupa Europeana si la anul si bunica-mea, Katarina, n-o sa duca niciodata lipsa de cafea si de vecine, iar Nena Fatima o sa auda perfect, chiar daca acuma nu aude nimic si daca or sa cante casele si daca din clipa asta nimeni nu o sa-i mai faca griji legate de Croatia si daca ar exista cutuite in care s-ar potrivi tot felul de arome, sa putem face schimb intre noi si daca n-o sa uitam niciodata cum e sa ne imbratisam si…”

Fragmentul face parte din romanul de debut “Cum repara soldatul gramofonul“, scris de Sasa Stanisic, aparut in Germania, in 2006 si  tradus la Polirom in 2007.

Romanul e un amestec de povesti, fara o ordine temporala riguroasa, despre orasul copilariei si inceputul primului razboi iugoslav. Mi-a placut aceast raspuns din doua motive. Pentru ca e o definitie frumoasa a binelui si pentru ca a fost data de un estic (care a facut liceul si facultatea in Germania ).