Ingaduiti-mi sa va propun acum ceva practic. Literatura, adevarata literatura, nu trebuie sorbita ca o potiune buna pentru inima sau pentru creier, creierul acest stomac al sufletului. Literatura trebuie luata si facuta farame, apucate si stoarse bucata cu bucata si numai atunci aroma sa poate fi mirosita in palma, apoi incercata si intinsa cu pofta pe limba; si numai dupa aceea savoarea ei rara poate fi apreciata la adevarata valoare, iar bucatile rupte si strivite se vor imbina la loc in mintea ta si iti vor dezvalui frumusetea unitatii, la care ai contribuit cu o parte din propriul tau sange.

Nabokov, Cursuri de literatura rusa

Din pacate nu stiu cum este pasajul in original, in engleza,  scris pentru cursul despre Dostoievski. Dar folosirea cuvantului practic, sublinierea din citat imi apartine, este neobisnuita pentru un vorbitor de limba romana. Am auzit multe propuneri practice in jurul meu dar nici una atat de curajoasa incat sa vorbeasca despre estetica (si aici nu ma gandesc doar la estetica literara). Practic , din uzul limbii romane, nu din sens, practicul si esteticul se exclud. O posibila explicatie a lucrurilor urate pe care ne incapatanam sa le facem din 90′ incoace (de la cladiri la obiecte)…

Mai sunt si artistii care au donat ce au gasit si ei prin atelierul lor de creatie si vin la eveniment, cititi aici.

Toti banii stransi din vanzare vor fi donati sa ajute copiii dintr-o comunitate izolata din Uganda, Africa de Est: satul Busabaga. Suna abstract, prea indepartat dar cu ajutorul internetului ei au reusit sa transmita mesajul care sa convinga organizatorii sa faca un asfel de eveniment. Speram sa strangem 3000 de euro, cu acesti bani copiii vor avea de mancare 3 luni (un euro ajuta un copil de acolo sa manance o zi).

Mai multe detalii aici: http://art4africa.wordpress.com. Am sa fiu acolo, nu neaparat sa ma laud cu o fapta buna cat sa atentez la viata prajiturilor (am auzit ca cele mai bune sunt puse la copt seara asta). Iar cu cat suntem mai multi, cu atat mai bine.

 Dupa experienta de luna trecuta am hotarat cu totii sa facem cateva mici schimbari.

Prima schimbare. Vrem ca inainte de publicarea povestirii sa aflam si parerile voastre. Daca sunteti de acord. De aceea vom posta 6 povestiri din cele 80 in sectiunea Povestiri la cafenea. Timp de 3 zile (luni, marti, miercuri) va invitam la vot si comentarii.

Punctajul obtinut de povestiri la vot nu este adunat cu punctajul juriului. Dar cu acest prilej cred ca ne vom putea cunoaste mai bine gusturile si optiunile.  Vom experimenta impreuna luna de luna ce anume e o povestire.

A doua schimbare. Pe castigator il vom ruga sa ne trimita un scurt text despre el si sa ne dea un mini-interviu (maxim 5 intrebari). Motivul? Atat noi, juriul, cat ci cititorii revistei ii vom cunoaste astfel mai bine pe cei care scriu aici. O povestire si un nume nu conving intodeauna.

Atat cu schimbarile  pentru luna aceasta.  Suntem bucurosi de participarea voastra, nu ne asteptam sa primim atat de multe povestiri. In continuare comentariile voastre sunt parte a proiectului.

Povestirile le gasiti aici (nu sunt intr-o ordine a preferintei):

1. Pe cand eram departe
2. O festanie cu printesa si baobab
3. Zi scurta astazi
4. Luna sangerie
5. Cutia neagra cu lapte
6. Evadare din intuneric

Au fost o placuta surpriza  premiul (inca invat sa-l folosesc ) si intalnirea. Paul (Lib. Humanitas) a facut prezentarile, absinteria a pus un vin rosu la bataie si restul a mers de la sine. S-a vorbit despre carti, teatru, pisici, actori, linii de autobuz, marile teme, micile obsesii. Si vinul era tare bun!

Recenzia care m-a dus la intalnire este “Existenta poate fi masurata, fericirea aproximata”, despre O zi din viata lui Ivan Denisovici. Vinul l-am baut si in cinstea autorului, Aleksandr Soljenitin, sa se incalzeasca dupa frigul Siberiei acolo unde o fi el.

Felicitari pentru initiativa si eveniment Librariei Humanitas!

Am citit un interviu cu Gerald Martin, bigraful lui Marquez, pe nou lansatul blog al editurii Litera. Interviul e misto, blogul mai e de lucrat la transparenta, multe posturi nu inteleg de cine sunt scrise.

Dupa mai bine de 20 de ani mi-am amintit de cartile ilustrate pentru copii. Multa vreme nu am avut televizor (ca si acum) si ma uitam fascinat la ilustratiile din cartile cu basme. Care aveau, pentru ca, oroare, pe vremea comunismului s-au editat si multe carti de basme fara ilustratii.

La originea genului de ilustratie preluat si in basmele editate la noi s-ar parea ca este Edmund Dulac, descoperit “pentru mine” pe un blog feeric. O galerie de basme, aici.

In Dilema Veche, despre o carte pe care am citit-o si eu recent, Barbarii, de Alessandro Baricco. Cartea e seducatoare, chiar daca esti de acord sau nu cu ea, pentru ca e o rafinata descriere a lumii noastre grabite si  superficiale.