Am aflat din ziare: revolutii in lumea araba, un cutremur a zguduit Japonia, o centrala nucleara aproape a explodat, Osama a fost ucis. Pana acum nu m-am gandit ca ziarul poate fi scris din proza scurta. Jurnalistul scrie despre evenimente, ele nu sunt povestite in sens literar, sunt relatate iar rezultatul e un reportaj, un gen de scriitura care apartine efemerului, literara are alt statut.

Totusi, de cand citesc NYT pe Kindle,  am inceput sa cunosc un povestitor usor inspaimantator ca prezenta (poate fi in aceeasi zi in multe locuri), care deapana povestea lumii cu un ton serios, preocupat, documentat dar cu eleganta. Un zeu cu chip din litere povesteste incontinuu ce se intampla in afara vietii noatre personale, evenimente care totusi, considera el, ne influenteaza.

Asa ca dupa ce am avut doua saptamani varianta gratuita a ziarului, am apasat magicul buton “Buy”, cel care printr-o vrajitorie imi aduce cartile si ziarul din America in cateva secunde.

Rubrica mea favorita nu este insa despre politica sau economie. Rubrica care imi place cel mai mult este “Obituaris” si in ea sunt cuprinse scurte si savuroase povestiri despre viata celor care tocmai au murit. Un fel de metafizica de serviciu.

“Lanny Friedlander, who with little more than a typewriter and a stack of paper founded the libertarian magazine Reason  in his college dorm room in 1968 and ran it briefly before dropping out of sight for the next 40 years, died on march 19 in Lowell, Mass. He was 63.“

Dintr-o fraza si o propozitie stii cine a fost, ce i-a placut sa faca in viata si cat a trait.  Daca te intereseaza, continui. Pe scurt vei avea reusitele, esecurile, suferinta dinaintea mortii, moartea si reamintirea.  Ce sa scrii despre un om in jumatate de pagina? Dar acesta e farmecul rubricii. Intr-un spatiu restrans esti obligat la esential. Alegerea devine problematica…

Imi imaginez ca simetric acelasi exercitiu l-a facut si Lanny, mort in urma unui infarct. Nu vom stii ce a gandit si foarte probabil el se vedea pe sine mult mai personal decat fraza de deschidere a articolului. Dar ce ma intereseaza este ce retine memoria ziarului si stilul in care o face. Acum patru secole un necrolog ar fi fost despre iertarea pacatelor…

Citind aproape zilnic rubrica Obituaris mi se pare ciudat ca nu are fiecare om la disiparitia lui un astfel de articol. Ar trebui sa fie obligatoriu depus la Arhiva.  Fara el sa nu poti obtine certificatul de deces. Am avea astfel o mica povestire pentru fiecare viata.

Cand eram mic mi se intampla sa astept o carte si jumatate de an. Fie nu se gasea in micul orasel, fie se epuiza rapid pentru ca librarul dadea pe sub mana  frumoasele carti tiparite pe hartie fina tocmai la editura Raduga din Moscova.

Azi am cumparat de pe Kindle o carte. A ajuns in mai putin de un minut. Am deschis cartea si m-a luat ametelea: simteam ca am citit-o deja pe jumatate. Prea rapid. Uite asa citesc jumatate din toate cartile lumii .

Kindle e un moft si nu prea. L-am luat cu temerea ca ma plictisesc de el intr-o saptamana si o sa uit device-ul intr-un sertar. Au trecut aproape trei saptamani si intre timp am citit pe Kindle Vitelul de aur, de Ilf si Petrov si am recitit Gargantua si Pantagruel.  Iar acum recitesc The Old Man and the Sea. Au fost  treceri bruste de la comicul  tragic la veselie si apoi la un soi de tragedie optimista, trei carti, trei stari dar Kindle a suportat bine starile contradictorii, curiozitatile mele tehnice, sublinierile si cele cateva note, download-ul de carti de pe computer prin e-mail si alte nazbatii.

E bun, e minunat, nu oboseste ochii, citesc afara, e confortabil, nu zic nimic nou. Pentru iubitorii de carte ca tesut de intelesuri (nu ca obiect) e perfect. Ai la indemana, gratuit, o biblioteca uriasa, de pe la 1935 incolo. Am vazut cu uimire ca si Ulysses de James Joyce e la liber. Iar la carti platite, libraria in engleza e generoasa. Cea in franceza e inexistenta. La fel, nu am gasit un dictionar francez, ceea ce face mai greu de citit cartile vechi in franceza. Dar nu e vina lu’ Kindle ca mareata cultura franceza a ramas de caruta in era cartii digitale.

Totusi Kindle nu ma va convinge, oricat de avansat va fi, sa renunt la biblioteca mea sau sa renunt sa mai cumpar carti. E-book readerul e un fel de aduce cartea mai aproape, atat. Doua lucruri ma nelinistesc: ca se descarca bateria (ceea ce la o carte obinuita nu se intampla cata vreme mai avem soare) si ca ele, cartile, sunt stocate intr-un mediu virtual, care mi se pare mai fragil decat hartia. O biblioteca virtuala e ca si cum nu ai avea o biblioteca. Si nu pentru ca nu e fizica. Ci pentru ca tehnologia se schimba prea repede si la un moment dat voi fi prea batran ca sa ma mai schimb odata cu ea. Imi place acum micul meu Kindle dar probabil in 3-4 ani acest model nu se va mai fabrica, va arata cu totul altfel etc iar mie imi va fi imposibil sa ma acomodez cu el. Asa o carte ramane o carte si peste 30 de ani.

In mod fericit un e-book reader e bun si pentru cartea de consum dar si pentru a descoperi carti care altfel ar zace uitate: jurnale de calatorii, vechi dictionare si alte minunatii (a se vedea bnf.fr sau gutenberg.net). Ajungi la carti rare, ceea ce e cam la fel de greu cu a ajunge la oameni de aleasa fire. Acum sunt in cautare de povesti pe care nu le-as fi intalnit daca nu as fi avut un e-book reader. Sunt curios de jurnalul unui cuceritor din Noua Spanie sau jurnalul de bord al echpajului care a descoperit Lumea Noua sau prima enciclopedie, sunt curios de acei oameni care au vazut lucrurile pentru prima data si trebuiau sa inventeze ca sa poata povesti. La fel ca marii romancieri. Iar cu jucaria asta pot rasfoi astfel de carti.

Mai nou Kindle se poate cumpara de aici, din cate vad la cel mai bun pret din Romania. In completare pe elefant.ro puteti citi si un blog de carte actualizat.

Ingaduiti-mi sa va propun acum ceva practic. Literatura, adevarata literatura, nu trebuie sorbita ca o potiune buna pentru inima sau pentru creier, creierul acest stomac al sufletului. Literatura trebuie luata si facuta farame, apucate si stoarse bucata cu bucata si numai atunci aroma sa poate fi mirosita in palma, apoi incercata si intinsa cu pofta pe limba; si numai dupa aceea savoarea ei rara poate fi apreciata la adevarata valoare, iar bucatile rupte si strivite se vor imbina la loc in mintea ta si iti vor dezvalui frumusetea unitatii, la care ai contribuit cu o parte din propriul tau sange.

Nabokov, Cursuri de literatura rusa

Din pacate nu stiu cum este pasajul in original, in engleza,  scris pentru cursul despre Dostoievski. Dar folosirea cuvantului practic, sublinierea din citat imi apartine, este neobisnuita pentru un vorbitor de limba romana. Am auzit multe propuneri practice in jurul meu dar nici una atat de curajoasa incat sa vorbeasca despre estetica (si aici nu ma gandesc doar la estetica literara). Practic , din uzul limbii romane, nu din sens, practicul si esteticul se exclud. O posibila explicatie a lucrurilor urate pe care ne incapatanam sa le facem din 90′ incoace (de la cladiri la obiecte)…

Joi, 15 aprilie, incepand cu ora 19.00, la Absintherie Sixtina din centrul istoric se va desfasura o licitatie de arta in scopuri caritabile. Pe langa asta mai e un “targ”, sustinut in acelasi scop, de unde poti cumpara dulciuri (sunt bune, le-am gustat azi), ceaiuri (si astea sunt bune, le-am incercat deja, le recomand iubitorilor de ceaiuri puternic aromate) si obiecte interesante (carti, obiecte unicat si ce a mai gasit omul prin casa si a donat).

Mai sunt si artistii care au donat ce au gasit si ei prin atelierul lor de creatie si vin la eveniment, cititi aici.

Toti banii stransi din vanzare vor fi donati sa ajute copiii dintr-o comunitate izolata din Uganda, Africa de Est: satul Busabaga. Suna abstract, prea indepartat dar cu ajutorul internetului ei au reusit sa transmita mesajul care sa convinga organizatorii sa faca un asfel de eveniment. Speram sa strangem 3000 de euro, cu acesti bani copiii vor avea de mancare 3 luni (un euro ajuta un copil de acolo sa manance o zi).

Mai multe detalii aici: http://art4africa.wordpress.com. Am sa fiu acolo, nu neaparat sa ma laud cu o fapta buna cat sa atentez la viata prajiturilor (am auzit ca cele mai bune sunt puse la copt seara asta). Iar cu cat suntem mai multi, cu atat mai bine.

Luna aceasta am primit 80 de povestiri pe revistascriitorului.ro. Pe care le-am citit. Desi ma consider un cititor cat de cat pasionat, nu am mai citit nicodata 80 de povestiri in doua saptamani. Nu stiu ce ma voi face cand vom ajuge la 500

 Dupa experienta de luna trecuta am hotarat cu totii sa facem cateva mici schimbari.

Prima schimbare. Vrem ca inainte de publicarea povestirii sa aflam si parerile voastre. Daca sunteti de acord. De aceea vom posta 6 povestiri din cele 80 in sectiunea Povestiri la cafenea. Timp de 3 zile (luni, marti, miercuri) va invitam la vot si comentarii.

Punctajul obtinut de povestiri la vot nu este adunat cu punctajul juriului. Dar cu acest prilej cred ca ne vom putea cunoaste mai bine gusturile si optiunile.  Vom experimenta impreuna luna de luna ce anume e o povestire.

A doua schimbare. Pe castigator il vom ruga sa ne trimita un scurt text despre el si sa ne dea un mini-interviu (maxim 5 intrebari). Motivul? Atat noi, juriul, cat ci cititorii revistei ii vom cunoaste astfel mai bine pe cei care scriu aici. O povestire si un nume nu conving intodeauna.

Atat cu schimbarile  pentru luna aceasta.  Suntem bucurosi de participarea voastra, nu ne asteptam sa primim atat de multe povestiri. In continuare comentariile voastre sunt parte a proiectului.

Povestirile le gasiti aici (nu sunt intr-o ordine a preferintei):

1. Pe cand eram departe
2. O festanie cu printesa si baobab
3. Zi scurta astazi
4. Luna sangerie
5. Cutia neagra cu lapte
6. Evadare din intuneric