Am aflat din ziare: revolutii in lumea araba, un cutremur a zguduit Japonia, o centrala nucleara aproape a explodat, Osama a fost ucis. Pana acum nu m-am gandit ca ziarul poate fi scris din proza scurta. Jurnalistul scrie despre evenimente, ele nu sunt povestite in sens literar, sunt relatate iar rezultatul e un reportaj, un gen de scriitura care apartine efemerului, literara are alt statut.

Totusi, de cand citesc NYT pe Kindle,  am inceput sa cunosc un povestitor usor inspaimantator ca prezenta (poate fi in aceeasi zi in multe locuri), care deapana povestea lumii cu un ton serios, preocupat, documentat dar cu eleganta. Un zeu cu chip din litere povesteste incontinuu ce se intampla in afara vietii noatre personale, evenimente care totusi, considera el, ne influenteaza.

Asa ca dupa ce am avut doua saptamani varianta gratuita a ziarului, am apasat magicul buton “Buy”, cel care printr-o vrajitorie imi aduce cartile si ziarul din America in cateva secunde.

Rubrica mea favorita nu este insa despre politica sau economie. Rubrica care imi place cel mai mult este “Obituaris” si in ea sunt cuprinse scurte si savuroase povestiri despre viata celor care tocmai au murit. Un fel de metafizica de serviciu.

“Lanny Friedlander, who with little more than a typewriter and a stack of paper founded the libertarian magazine Reason  in his college dorm room in 1968 and ran it briefly before dropping out of sight for the next 40 years, died on march 19 in Lowell, Mass. He was 63.“

Dintr-o fraza si o propozitie stii cine a fost, ce i-a placut sa faca in viata si cat a trait.  Daca te intereseaza, continui. Pe scurt vei avea reusitele, esecurile, suferinta dinaintea mortii, moartea si reamintirea.  Ce sa scrii despre un om in jumatate de pagina? Dar acesta e farmecul rubricii. Intr-un spatiu restrans esti obligat la esential. Alegerea devine problematica…

Imi imaginez ca simetric acelasi exercitiu l-a facut si Lanny, mort in urma unui infarct. Nu vom stii ce a gandit si foarte probabil el se vedea pe sine mult mai personal decat fraza de deschidere a articolului. Dar ce ma intereseaza este ce retine memoria ziarului si stilul in care o face. Acum patru secole un necrolog ar fi fost despre iertarea pacatelor…

Citind aproape zilnic rubrica Obituaris mi se pare ciudat ca nu are fiecare om la disiparitia lui un astfel de articol. Ar trebui sa fie obligatoriu depus la Arhiva.  Fara el sa nu poti obtine certificatul de deces. Am avea astfel o mica povestire pentru fiecare viata.

Cand eram mic mi se intampla sa astept o carte si jumatate de an. Fie nu se gasea in micul orasel, fie se epuiza rapid pentru ca librarul dadea pe sub mana  frumoasele carti tiparite pe hartie fina tocmai la editura Raduga din Moscova.

Azi am cumparat de pe Kindle o carte. A ajuns in mai putin de un minut. Am deschis cartea si m-a luat ametelea: simteam ca am citit-o deja pe jumatate. Prea rapid. Uite asa citesc jumatate din toate cartile lumii .

Kindle e un moft si nu prea. L-am luat cu temerea ca ma plictisesc de el intr-o saptamana si o sa uit device-ul intr-un sertar. Au trecut aproape trei saptamani si intre timp am citit pe Kindle Vitelul de aur, de Ilf si Petrov si am recitit Gargantua si Pantagruel.  Iar acum recitesc The Old Man and the Sea. Au fost  treceri bruste de la comicul  tragic la veselie si apoi la un soi de tragedie optimista, trei carti, trei stari dar Kindle a suportat bine starile contradictorii, curiozitatile mele tehnice, sublinierile si cele cateva note, download-ul de carti de pe computer prin e-mail si alte nazbatii.

E bun, e minunat, nu oboseste ochii, citesc afara, e confortabil, nu zic nimic nou. Pentru iubitorii de carte ca tesut de intelesuri (nu ca obiect) e perfect. Ai la indemana, gratuit, o biblioteca uriasa, de pe la 1935 incolo. Am vazut cu uimire ca si Ulysses de James Joyce e la liber. Iar la carti platite, libraria in engleza e generoasa. Cea in franceza e inexistenta. La fel, nu am gasit un dictionar francez, ceea ce face mai greu de citit cartile vechi in franceza. Dar nu e vina lu’ Kindle ca mareata cultura franceza a ramas de caruta in era cartii digitale.

Totusi Kindle nu ma va convinge, oricat de avansat va fi, sa renunt la biblioteca mea sau sa renunt sa mai cumpar carti. E-book readerul e un fel de aduce cartea mai aproape, atat. Doua lucruri ma nelinistesc: ca se descarca bateria (ceea ce la o carte obinuita nu se intampla cata vreme mai avem soare) si ca ele, cartile, sunt stocate intr-un mediu virtual, care mi se pare mai fragil decat hartia. O biblioteca virtuala e ca si cum nu ai avea o biblioteca. Si nu pentru ca nu e fizica. Ci pentru ca tehnologia se schimba prea repede si la un moment dat voi fi prea batran ca sa ma mai schimb odata cu ea. Imi place acum micul meu Kindle dar probabil in 3-4 ani acest model nu se va mai fabrica, va arata cu totul altfel etc iar mie imi va fi imposibil sa ma acomodez cu el. Asa o carte ramane o carte si peste 30 de ani.

In mod fericit un e-book reader e bun si pentru cartea de consum dar si pentru a descoperi carti care altfel ar zace uitate: jurnale de calatorii, vechi dictionare si alte minunatii (a se vedea bnf.fr sau gutenberg.net). Ajungi la carti rare, ceea ce e cam la fel de greu cu a ajunge la oameni de aleasa fire. Acum sunt in cautare de povesti pe care nu le-as fi intalnit daca nu as fi avut un e-book reader. Sunt curios de jurnalul unui cuceritor din Noua Spanie sau jurnalul de bord al echpajului care a descoperit Lumea Noua sau prima enciclopedie, sunt curios de acei oameni care au vazut lucrurile pentru prima data si trebuiau sa inventeze ca sa poata povesti. La fel ca marii romancieri. Iar cu jucaria asta pot rasfoi astfel de carti.

Mai nou Kindle se poate cumpara de aici, din cate vad la cel mai bun pret din Romania. In completare pe elefant.ro puteti citi si un blog de carte actualizat.