Strabon, Geografia, vol 1, p.158, Ed. Stiintifica.

- Ma rog, de acord, dar inainte sa-i povestesc lui Bruno treaba cu metroul. Deunazi mi-am dat intr-adevar seama ce se intampla. M-am apucat sa ma gandesc la batrana mea, apoi la Lan si la copii si, bineinteles, mi s-a parut pe data ca hoinaream prin cartierul meu, vedeam chipurile baietilor, cele de pe atunci. [..] treaba e ca eu luasem metroul din gara Saint Michel si m-am apucat indata sa ma gandesc la Lan si la copii si sa vad cartierul. Nici nu m-am asezat bine ca am inceput sa ma gandesc la ei. Dar in acelasi timp realizam ca ma aflu in metrou, si am vazut ca dupa aproximativ un minut ajungeam la Odeon, si ca lumea intra si iesea. Atunci m-am gandut mai departe la Lan si am vazut-o pe batrana intorcandu-se de la cumparaturi, si am inceput sa-i vad pe toti, sa fiu impreuna cu ei intr-un fel cum nu se poate mai frumos, cum nu mai simtisem de multa vreme. Amintirile sunt vesnic o porcarie dar de data aceasta imi facea placere sa ma gandesc la copii si sa-i vad. Daca incep sa-ti povestesc tot ce am vazut, n-ai sa ma crezi, ar dura o vesnicie. Chiar daca as trece peste detalii. De pilda, ca sa-ti spun doar o chestie, o vedeam pe Lan cu o rochie verde,  pe care si-o pune cand venea la Clubul 33, unde cantam cu Hamp. Vedeam rochia, avea niste funde, un buchetel, un fel de podoaba intr-o parte si un guler… Nu in acelasi timp, in realitate chiar ma invarteam in jurul rochiei lui Lan si o priveam cu luare-aminte.  Apoi m-am uitat la fata lui Lan si la cele ale copiilor, si mi-am amintit si de Mike, care locuia in camera de alaturi, si de felul in care Mike imi relatase povestea unor cai salbatici din Colorado, muncea la un ranch si vorbea umflandu-si pieptul, ca imblanzitorii de cai.

- Abia un mint si jumatate dupa timpul tau, dupa timpul asteia, spuse cu ranchiuna Johnny. De asemenea, dupa cel al metroului si al ceasului meu, duca-se naibii. Cum se poate atunci ca eu sa fi stat gandindu-ma un sfert de ceas, ce zici, Bruno? Cum se poate gandi un sfert de ceas intr-un minut si jumatate? Iti jur ca in ziua aceea nu fumasem nici atatica, nici o frunzulita, adauga precum un copiul care se dezvinovateste. Si apoi mi s-a mai intamplat, acum incepe sa mi se intample pretutindeni. Insa, adauga el cu siretenie, doar in metrou imi pot da seama, pentru ca a merge cu metroul e ca si cum te-ai afla inauntrul unui ceas. Statiile sunt minutele, intelegi, asta e timpul asta al vostru, de acum; dar eu stiu ca exista si altul, si m-am tot gandit si razgandit.

- Johnny, spuse Dedee din coltul ei.

- Fii atent ca nu-ti povestesc decat o bucatica din tot ce gandeam si vedeam. Oare de cand iti povestesc bucatica asta?

- Nu stiu, sa zicem cam de doua minute.

- Sa zicem cam de doua minute, ma imita Johnny. Doua minute si ti-am povestit doar o bucatica, nimic mai mult. Daca ti-as povesti tot ce i-am vazut pe baieti ca fac, si cum canta Hamp Save it, pretty mama, iar eu ascultam fiecare nota, si Hamp nu e dintre cei care obosesc, si daca ti-as mai povesti si ca am auzit-o pe batrana spunand o rugaciune nesfarsita, unde vorbea de niste verze, mi se pare, cerea iertare pentru batranul si pentru mine si spunea ceva de niste verze… Ma rog, daca ti-as povesti de-a fir a par toate astea, ar trece mai mult de doua minute, ce zici Bruno?

- Daca realmente ai ascultat si ai vazut toate astea, ar trece probabil un sfert de ceas si mai bine, i-am spus, razand.

- Ar trece un sfert de ceas si mai bine, asa-i, Bruno. Atunci ma vei intreba cum e oare cu putinta ca brusc sa simt ca metroul se opreste si eu ies din povestea asta cu batrana, si Lan, si tot restul, si vad ca ne aflam la Saint Germain des Pres, care-i exact la un minut si jumatate de Odeon.

Niciodata nu prea imi fac probleme cu ce spune Johnny, dar acum, cu modul lui de a ma privi, m-a luat cu frig.

Ingaduiti-mi sa va propun acum ceva practic. Literatura, adevarata literatura, nu trebuie sorbita ca o potiune buna pentru inima sau pentru creier, creierul acest stomac al sufletului. Literatura trebuie luata si facuta farame, apucate si stoarse bucata cu bucata si numai atunci aroma sa poate fi mirosita in palma, apoi incercata si intinsa cu pofta pe limba; si numai dupa aceea savoarea ei rara poate fi apreciata la adevarata valoare, iar bucatile rupte si strivite se vor imbina la loc in mintea ta si iti vor dezvalui frumusetea unitatii, la care ai contribuit cu o parte din propriul tau sange.

Nabokov, Cursuri de literatura rusa

Din pacate nu stiu cum este pasajul in original, in engleza,  scris pentru cursul despre Dostoievski. Dar folosirea cuvantului practic, sublinierea din citat imi apartine, este neobisnuita pentru un vorbitor de limba romana. Am auzit multe propuneri practice in jurul meu dar nici una atat de curajoasa incat sa vorbeasca despre estetica (si aici nu ma gandesc doar la estetica literara). Practic , din uzul limbii romane, nu din sens, practicul si esteticul se exclud. O posibila explicatie a lucrurilor urate pe care ne incapatanam sa le facem din 90′ incoace (de la cladiri la obiecte)…

Casiodor, Istoria bisericeasca tripartita

Desi e dintr-o carte semnata de Casiodor, (senator si om de litere din ultimii ani ai Imperiului Roman de Apus) fragmentul de fapt nu-i apartine. Cartea e doar o compilatie din alti trei autori (de aceea se numeste tripartita) iar cel care a scris aceste randuri este Teodoret.

Istoria tripartita e partinitoare, scrisa cu naivitate si uneori cu rautate. Nu se compara cu istoriile scrise de Tacit, cezarii lui Suetoniu ori caracterele lui Plutarch. Vor mai trece cateva secole pana sa se scrie iar istorie. Dar e o interesanta taietura intre lumi: una apune (lumea romana) si una se ridica (lumea crestina). Iar conflictul intre lumi este un un conflict intre zei: fie bisericile sunt daramate (Iulian Apostatul) fie templele arse (imparatul Teodosie).  Noi acum stim cine este invingatorul. Atunci nu se stia si lupta era apriga. Zeii erau macelariti. Cu un avantaj clar pentru crestini. Al lor fiind invizibil era ferit de ridicol. Soarecii nu aveau unde sa se ascunda. Teofin trebuie sa se fi simtit bine cand l-au doborat pe Serapis, avea el probabil rafuelile lui. Uneori e bine sa mai darami niste zei, asa, de eliberare.

“Complexul grandorii personale

Corespunzator afectarii exagerate gasim si idei de grandoare exagerate, care au ceva grotesc,  pe de o parte din cauza contrastului lor cu realitatea, iar pe de alta din cauza expresiei lor verbale afectate si greu de inteles. Principiul acestui fenomen se gaseste si la normali al caror orgoliu contrasteaza cu inteligenta lor si cu situatia exterioara.” (p.125)

Fragmentul face parte din “Psihologia bolilor spiritului“, studiul despre Dementia praecox (in traducere ar fi prostire timpurie). Complexul mai sus pomenit este una din trasaturile acestei boli, in descrierea lui C.G. Jung. De obicei in acele vremuri (acum mai bine de 100 de ani) bolnavii de acest tip jumatate de zi se credeau Napoleon si erau fericiti, jumatate Sisif si se simteau nenorociti. Pentru somn mai ramanea destul de putin. Probabil si acum e la fel.

In carte Jung, asemeni unui explorator, navigeaza in apele nebuniei si, asa cum exploratorii trebuiau sa gaseasca nume pentru pamanturi noi ori animale necunoscute, la fel si el da nume unor noi insule de care se foloseste ca sa mearga mai departe. Inca nu stiu unde ajunge. Deocamdata, atent la soaptele nebunilor el incearca sa le traduca limbajul.