gustul cireselor

Get the Flash Player to see this player.

Mai multe detalii despre Hearts and Minds.

Cum este in China? Cam la aceasta intrebare raspunde filmul de fata, ca si cum ar fi un calator proaspat intors din acele tinuturi. El nu raspunde cu intamplari pestrite ci povestind viata catorva oameni pe care i-a cunoscut mai indeaproape.

O viata simpla, care cuprinde firescuri de neacceptat pentru noi. Un exemplu. Povestea cu demolarile fortate a fost si la noi. Dar in China, pentru un baraj se demoleaza orase vechi de mii de ani (Bucuresti e un catun) apoi oamenii “dispar” intr-un imens teritoriu si trebuie sa-i cauti saptamani de la o adresa la alta. Asa incepe filmul. Cu un barbat care isi cauta sotia si fiica. Ajunge dar acolo unde este casa se intinde un lac frumos si adanc. Nu se mai revolta nimeni. Protestele, atunci cand se aud, poarta deja resemnarea in ele.

Din cadre transpare imaginea unei tari gigantice. Toate la scara gicantica: transformari, constructii, demolari. Mai putin omul: care apare mic, inghesuit intre alti semeni, avand in fata un viitor fara orizont (cel ptin asa mi s-a parut). Personajul principal nu face exceptie. Numai ca este ceva mai darz.

Filmul a castigat Leul de Aur in 2006. Din ce am vazut pe imdb nu este un film foarte vazut (are putine voturi). Dar este un film foarte bine facut si cu o poveste buna. Nu are un fir narativ continuu, asa cum suntem obisnuiti cu naratiunea clasica, pentru ca nu pune personajele sa explice ce sunt si ce au sa faca. Naratiunea se naste din imagini panoramice, din scene scurte in care nu se vorbeste in plus.

Dincolo de atmosfera apasatoare, m-au amuzat scenele in care apare un chinez, mananca, apoi al doilea, apoi al treile si tot asa pana ai in fata 6-7 chinezi inghesuiti intr-o camera minuscula si intr-un cadru foarte sugestiv.

Am sa mai caut si alte filme de acest regizor. Acesta este singurul pe care l-am vazut facut de el.

Mai jos, un model de demolare. Este demolarea in varianta modernizata (nu se da la tarnacop) si aiuritoare prin schimbarea brusca a peisajului.

embedded by Embedded Video

YouTube DirektPeisaj dinamic

In care facem cunostinta cu eroul nostru, imbracat intr-un maiou chinezesc original, de la mama lui.

embedded by Embedded Video

YouTube DirektTaxi pe doua roti

Un film din 2006 unde Peter O’Tool mai face inca un rol mare. De altfel pare ca joaca in propriul rol, atat de bine “ii vine”. Despre ce este filmul? Despr…hmm, nu stiu ce sa zic: dragoste? nu chiar…Moarte? mai degraba…batranete?…Daca e sa pun niste cuvinte as zice: despre dragoste si batranete in preajma mortii.

De remarcat:

Miscarea scenica a actorului. Te duce la momentul emotiv de varf al scenei fara sa rosteasca.

Replicile, care au intrebari grele si raspunsuri vii. De altfel povestea este scrisa de Hanif Kureishi, cel care a scris si pentru Intimacy (2001) si acesta un film ravasitor.

Si siteul oficial pentru Venus. Care arata interesant.

Bucata de muzica clasica se potriveste de minune. Restul este…emotie.

“It Was Always Bloody Cold”

embedded by Embedded Video

YouTube Direkt

embedded by Embedded Video

YouTube DirektVenus

E filmul saptamanii la mine acasa, unde in aproape fiecare sfarsit de saptamana se vizioneaza 3-4 filme. Mai toate inactuale, adica nu tocmai ce umple acum buzunarele de la Holywood.

Filmul este despre un postas si clientul sau V.I.P: Pablo Neruda. De fapt filmul este despre poezie. Si cum rar intalnesti asa ceva, mi-a atras atentia.

Postasul duce scrisorile lui Pablo Neruda aflat in Italia, pe o insula, in exil din tara natala Chile. Actorul care joaca rolul postasului are si el o poveste interesanta care poate fi gasita aici. Tot el a scris si scenariul.

Bun. Pana la urma de ce laud scenariul, actorul, filmul?

Sunt mai multe motive.

Filmul desprinde poezia de carte, de tiparitura, asa cum ne-am obisnuit sa o percepem. Acum mai mult se citeste poezie, de unde si obisnuinta ca poezia e ceva scris pe o bucata de hartie. Filmul reda poeziei cadrul originar, reda motivele simple si puternice care il fac pe om sa simta poetic: prietenia, dragostea, locurile dragi, amintirea…

Poezia are rolul principal pentru ca il apropie pe Mario de Pablo, il ajuta pe Mario sa o cucereasca si apoi sa se insoare cu Beatrice Russo, frumusetea insulei. Si tot poezia este cea care pastreaza o amintire placuta, tragica si puternica a exilului pentru Pablo Neruda, reintors dupa 5 ani pe insula.

Apoi mai rar auzi o discutie despre metafora la malul marii, cum veti vedea in clipul de la finalul postului.

Un alt motiv: jocul excelent al lui Massimo Troisi, care reuseste sa faca dintr-un postas care abia citeste, un poet, un indragostit si un prieten al lui Pablo Neruda. Iar felul cum vorbeste este inimitabil…

Un alt motiv: prietenia. Intre Pablo Neruda si Mario prietenia se naste firesc si creste hranita de poezie, adica de preocuparea de a pune in cuvinte starile puternice prin care trec cei doi.

Mai sunt si altele, dar am sa zic tot filmul in ritmul asta si nu are nici un farmec sa-l povestesti.

Cateva scene. Acum este cea in care se discuta despre metafora la malul marii. Neruda ii spune lui Mario ca tocmai a compus o metafora, acesta e uimit si spune ca nu se pune ca a facut o metafora pentru ca a facut-o fara sa vrea.

embedded by Embedded Video

YouTube DirektDescoperirea metaforei

Poezie recitata de actori:

embedded by Embedded Video

YouTube DirektNuda

Poemul lui Mario pentru prietenul lui Pablo Neruda

embedded by Embedded Video

YouTube DirektPoemul lui Mario

Ne-am dus la film cu emotii: oare ce imagini, ce dialoguri vor fi in acest film romanesc care a luat cel mai tare premiu al cinematografiei mondiale? Cum este un film romanesc socotit nu doar in batatura noastra genial, ci si pe la case mult mai mari? Este un film care “iti taie respiratia” asa cum mi s-a intamplat de multe ori cand ma uit la filmele premiate la Cannes. Pesonajele si situatiile sunt romanesti, dar realizarea nu seamana cu nimic cunoscut.

Sunt cateva de retinut din acest film, ca sa nu ma sufoc cu adjective.

Noutatea si sensibilitatea cadrelor. Acolo unde se opreste camera de filmat, acolo este ochiul lui Dumnezeu. Iar ochiul lui Dumnezeu nu vede tot, asa cum se crede, el vede cat sa se inteleaga tot. Cred ca fiecare spectator din sala a avut senzatia ca este in film, ca alergi impreuna cu personajul, ca esti la masa cu ei sau tocmai asisti la un avort. Mi-a placut indeosebi ca nu pune toti actorii in cadru ci doar semne ale existentei lor: vocea si genunchii deschisi ai fetei care asteapta avortul spontan sunt mai sugestive decat intregul corp in dialogul cu prietena ei.

Scenariul. Ajutat de jocul actorilor, uiti ca este vorba acolo de un scenariu. Nu se ingramadesc replici inteligente, nici sensibile, e asa cum se vorbeste. Totul ajutat de timp, care este bine calculat in film, nu se acopera perioade de timp prin replici, nu se justifica actiuni prin cuvinte, nici o artificialitate de acest gen.

Epoca. Este o executie publica a generatiei adulte dinainte de ‘89 (si dupa, pentru ca oricum nu s-au schimbat mult lucrurile). Dialogurile purtate la o aniversare de familie reproduc intocmai stupiditatea si insensibilitatea generatiei de 40, 50 de ani, ticurile lor verbale si de gandire, graba de a face lucrurile ca asa trebuie facute etc.

Actiunea. Ei bine, are si actiune filmul, are si suspans. Nu acela din filmele comerciale. Cand ea alerga sa arunce avortonul, suspansul se naste din firescul situatiei: o femeie care alearga noaptea, teama ei de un trecator care poate fi un agresor, latratul brusc al cainelui tocmai cand vrei sa arunci avortonul la gunoi si te uiti speriat in toate partile, fuga in intunericul scarii de bloc. Actiune si supans 100%.

Personajele. Nu sunt personaje tip, simplu de construit din jocul unui actor bun si din replici specifice. Sunt personaje care “se fac din mers” ele se descopera odata cu scena. Apoi dispar si reapar firesc.

Ar mai fi de spus, dar mai bine te duci, pardon, intri in film, cuvintele oricum sunt in plus.

• cotidianul.ro
• Romania Libera
• The New York Times I
• The New York Times II
• Corriere della Sera
• Le Figaro
• El Pais
• malaysiasun.com
• france24.com
• film.guardian.co.uk
• news.bbc.co.uk

In sfarsit, suntem cunoscuti in afara (de bine) si pentru altceva decat fotbal, gimnastica si alte sporturi unde trebuia sa pui osul la munca la propriu. O dovada ca in Romania se si gandeste. Cel mai important eveniment din 1989 incoace. Pentru ca are un urias impact in randul elitelor de peste tot in lume. Nu am vazut ceremonia, eram in Gara de Nord cand am primit telefon. Brusc, de atunci traiesc intr-o alta Romanie.embedded by Embedded Video

embedded by Embedded Video