Am vazut vineri Amintiri din Epoca de Aur si am ras cu pofta, cum nu rad la comediile americane. Partea buna e ca americanii au sa rada la acest film desi probabil nu ii vor prinde tot farmecul.
Fiecare legenda urbana (filmul e alcatuit din 4 scurt metraje) e un prilej de retraire. Umorul are farmec pentru ca e involuntar: scenele sunt atat de bine facute ca ai impresia ca asa era lumea si uite, felul cum era lumea aceea acum ne face sa zambim, un pic amarui, dar e zambet.
E meritul lui Cristian Mungiu ca adauga memoriei comunismului umorul necesar. Pe langa Memorialul Durerii aveam nevoie de aceste legende urbane ca sa pastram viata din afara interogatoriilor si inchisorilor, din afara fabricii, minelor sau dramelor casnice. Iar acest trai avea multe, multe absurditati amuzante.
E de vazut pentru ca Mungiu reuseste sa faca un film despre noi romanii intr-un limbaj cinematografic limpede. Cu atentie la amanunte, cadre memorabile si continut autentic romanesc se incheaga un film digerabil cred eu de toata lumea. La filmele romanesti premiate am vazut oameni iesind din sala dupa o jumatate de ora. La acest film nu se va intampla. Cu aceste amintiri nu numai ca putem fi cunoscuti, ci si savurati.
Un clip cu cateva imagini din ultima legenda a filmului, cea a politistului lacom.
5 Responses
Stay in touch with the conversation, subscribe to the RSS feed for comments on this post.
Ii dai nota zece? Eu inca nu l-am vazut, de aceea te intreb
Unde l-ai vazut? Trebuie sa merg si eu sa-l vad.
@to-morrow
II dau 10
@vlad
La mall la tine acolo. La 8 e ultima strigare.
Nu merg la mall, sunt antisistem. L-am vazut la Studio. Sala plina ochi de tineri.
Eu l-am vazut cu sala goala, liniste deplina. La mall la filmele misto ai vizionare privata, restul fac shopping