Pentru ca am niste vecini draguti, care ma trezesc cu muzica la 4 diminea, am inceput sa citesc C.G. Jung. Stiu ca e necesar sa visam, medical vorbind. De aceea m-am apucat de citit cu intentia ca voi gasi ceva despre cum sa compensez visele neterminate. Nu am gasit, in schimb am dat peste doua pasaje care mi-au placut. De altfel tot studiul Psihologie si religie este stralucitor si plin de verva: reuseste sa cuprinda in cateva zeci de pagini povestile care ne obsedeaza de milenii.

“Dupa cum statul incearca sa puna mana pe individ, tot asa si individul isi imagineaza ca a pus mana pe sufletul sau; el face chiar din suflet o stiinta, pornind de la ideea absurda ca intelectul, care e doar o parte si o functie a psihicului, ar fi suficient ca sa cuprinda totalitatea mult mai mare a sufletului. In realitate, psihicul este mama, subiectul si chiar posibilitatea insesi a constiintei. El trece atat de mult dincolo de granitele constiintei, incat aceasta poate fi lesne comparata cu o insula intr-un ocean. In vreme ce insula e mica si ingusta, oceanul e nemarginit de intins si de adancsi cuprinde forme de viata care le depasesc cu mult in orice privinta, ca variatate si cantitate, pe acelea din insula”.

Si un al doilea fragment:

“Cu toate acestea, experienta individuala este, tocmai prin saracia ei, viata nemijlocita, sangele rosu si cald care pulseaza.Pentru cel care cauta adevarul ea este mai convingatoare decat cea mai buna traditie.Viata nemijlocita este intodeauna individuala, pentru ca individul este purtatorul de viata. Ceea ce porneste de la individ este intr-un anumit fel unic, de aceea trecator si imperfect, mai cu seama cand este vorba de produse sufletesti spontane cum sunt visele si altele asemenea.”

Una dintre cele mai frumoase pagini pe care le-am citit in ultima vreme sunt intr-o carte despre… politica. Scrisa atat de captivant ca am citit-o in mijlocul unui mall unde am asteptat cu placere sfarsitul necesarei sesiuni de shopping. De altfel cred ca o vom tine minte pe Hannah mai mult de cat pe Heidegger (care e de-a dreptul imposibil in corespondenta aceea dintre ei doi).

Dar sa dau pasajul care mi-a placut atat de mult:

“Daca, in ciuda instrainarii lor necesare de viata de zi cu zi a treburilor omenesti, filozofii vor ajunge vreodata la adevarata filozofie politica, ar trebui sa faca in asa fel incat pluralitatea oamenilor, din care ia nastere intreaga sfera a treburilor omenesti – in maretia si in micimea sa -, sa devina obiectul mirarii lor. Biblic vorbind ei ar trebui sa accepte – asa cum accepta in uimirea lipsita de cuvinte miracolul universului, al omului si al fiintei – miracolul ca Dumnezeu nu a creat Omul, “ci barbat si femeie a creat El”. Ar trebui sa accepte, depasind resemnarea slabiciunii umane, faptul ca nu e bine pentru om sa fie singur”.

Si uite asa incepe literatura. Fie ea si cu ecouri politice.