Titlu: Istoria filosofiei patristice

Autor: Claudio Moreschini

Istoria patristicii este istoria argumentarii unui nou zeu. Pentru grecul filosof si romanul sceptic nu este deajuns sa mori pe cruce ca Fiu al lui Dumneazeu. O mie de ani de civilizatie nu se lasa convinsi de un sacrificiu sau rascumparare sau cum este numit pentru ca de aici incepe incalceala cuvintelor.

Prima impresie este ca Parintii Bisericii despicau firul in patru degeaba. De fapt ei nu faceau decat sa impuna noua filozofie si religie care vor domina si se vor extinde mai mult decat Imperiul Roman. Este un efort spiritual urias si din ciocnirea celor doua civilizatii (greco-romana cu cea iudaica) iese ceva…original, adica crestinismul.

Un efort care cred ca va interesa tot mai mult. Cu cat Occidentul isi va pierde locul central cu atat dialogul intre culturi va fi mai necesar. Patristica este rezultatul unui dialog. Crestinii inca nu aveau de partea lor armatele germane sau spaniole care sa crestineze neamurile cu forta. Deocamdata ei studiaza retorica si filosofia in scolile pagane pentru a-si insusi iscusinta necesara elaborarii doctrinei. Intr-un fel este cea mai inteligenta etapa a crestinismului.

Dincolo de problematica poate inactuala pentru multi dintre noi, ce ar putea sa intereseze pe omul contemporan este viclenia si subtilitatea acestor scrieri. Unele dintre ele, pentru ca mai sunt si sfinti parinti care scriu foarte prost (Chiril al Alexandriei este pentru mine un exemplu in acest sens).

Dar subtilitatea si viclenia in acea cultura antica inseamna eruditie si cunoasterea adversarului astfel incat sa scoti din compromis maximul posibil. O lupta  de preferat oricand folosirii armelor.

Efortul este cu atat mai mare si mai de studiat cu cat pentru prima data in istoria cunoscuta zeii vizibili a milioane de oameni sunt inlocuiti cu un zeu invizibil. Este undeva asemanator cu “cruciada” corporatiilor din secolul XX doar ca procesul este invers: milioane de oameni vor crede in obiecte palpabile (Coca-Cola, Ariel etc) in locul celor invizibile.

Nabokov a fost pasionat de entomologie – un gen de fluturi  poarta numele de Nabokovia, numit astfel in onoarea scriitorului.

Cartea? O colectie de fluturi vii. Povestirea zbate frumos aerul abstract al lecturii. Un zbor scurt pentru ca este proza scurta. Dar un zbor in ale carui aripi cunosti repede si intens locuri (Rusia copilariei lui Nabokov sau Berlinul anilor ’30) si oameni (vaduve, nobili scapatati, burghezi fericiti si dictatori incruntati).

In povestirea Ghid prin Berlin nu intalnim nimic util, nimic din ce ar trebui sa insemne un ghid.

“Ghidul asta e foarte prost, spuse posomorat nedespartitul meu tovaras de pahar. Pe cine intereseaza cum ai stat dumneata in tramvai si cum te-ai dus la acvariul din Berlin?”

Si critica continua dupa inca un paragraf in care scriitrul descrie o berarie banala:

“E neinteresant, spune cu un cascat plictisit prietenul meu. Problema nu sunt tramvaiele  si testoasele, ci in general…”

Dar Nabokov  se incapataneaza sa scrie despre tramvaie cu taxatori care au maini unice, berarii cu panze de paianjeni, inserari de primavara si mese cu musama cadrilata, toate pulseaza in bataia de aripi a unui fluture urias si unic pe care autorul, impotriva colectionarului, il creeaza si ii da drumul sa zboare efemer in aerul lecturii noastre. Literatura este fara indoiala un ghid prost prost pentru viata, dar incantator.

Ar fi putut sa scrie despre ce se intampla politic in Berlin, despre marsuri, despre parade, despre idei si dictatori care au schimbat lumea. Pe toate le gaseai in orasul efervescent al acelor ani. Dar astea sunt tentatii. Tentatii pe care autorul nici macar in treacat nu le mentioneaza. Dincolo de stirea zilei e tesatura neinsemnata si continua a obiectelor si intamplarilor, acesta este locul unde Nabokov pleaca in cautarea povestirilor.

Povestirile lui Nabokov sunt o incantatoare definitie a literaturii, intinsa pe cateva sute de pagini in care poti deslusi inarmat cu lupa unui cititor atent etapele, renuntarile si cuceririle scrisului. Fiecare povestire are de spus ceva in particular, asa cum zborul unui fluture ne incanta, dar intreaga colectie este o metapoveste despre estetica literarara a lui Nabokov. Cu reusite si nereusite.