Inca din prima pagina a cartii sale “The Grand Design” Stephan Hawking ne asigura ca  religia si filosofia nu mai sunt de folos pentru ca nu pot raspunde la intrebarile acelea mari la care se ambitioneaza ele sa raspunda: cine a facut totul, de unde venim, cum a luat nastere lumea etc.

Stiintele naturale pot raspunde acum la aceste intrebari. Cum sunt curios din fire am apasat magicul buton “buy” de pe Kindle si raspunsul a venit, sub forma unei carti electronice, aproape instantaneu. Si am inceput sa citesc cu mare nerabdare sa aflu cum a fost facuta lumea.  Ce am citit a fost o poveste acceptabila dar seaca. O poveste buna devine un mit, o sursa de inspiratie. De exemplu legenda lui Icar ne-a imaginat ca omul poate sa zboare si intr-o buna zi omul a zburat.

Povestea lui Hawking (sau a stiintei) imi spune ca orice lume e psibila si ca universul de acum e rezultatul hazardului. Stiintific nu e nevoie de creator, e nevoie doar de acea singularitate (nimicul) si restul vine de la sine, dintr-un haotic amestec in care sunt incercate toate permutatiile posibile. Legile fizicii sunt astfel si nu altfel  in acest univers pentru ca din intamplare, din cele 10 la puterea 500 de posibilitati pe care materia le are le indemana, a aparut aceasta posibilitate, poate unica pentru viata. Lumea s-a nascut din nimic prin hazard.

Povestea are o frumusete austera si tragica numai daca o dramatizez un pic. Adica daca devine arta, ceea ce fizica nu doreste pentru ca vrea sa fie “adevarata”, “stiintifica”. Faptul ca venim din nimic prin hazard e o poveste mai slaba decat faptul ca lumea a fost facuta in 6 zile de Dumnezeu. Daca in sfarsit am reusit, precum Icar, sa zburam, de ce sa nu ne inspire povestea cu Dumnezeu  sa facem si noi o lume in 6 zile? Cu cer, pamant, pasari si fiinte neimaginate pana acum.

Nu este telul stiintei sa fondeze mituri. Dar stiinta a aparut din dorinta oamenilor de a cunoaste ce este in mintea lui Dumnezeu (Decartes, Newton erau doi oameni religiosi). Iar Dumnezeu a facut o gramada de lucruri pe care in parte am reusit sa le facem si noi, in parte nu. Ne-a iesit partea cu ridicarea la cer, cea cu distrugerea unui oras prin foc venit din cer, ne-a iesit smecheria vindecarii miraculoase (o gramada de boli incurabile de pe vremea romanilor sunt vindecabile acum), ne descurcam bine cu comunicarea instantanee (avem live streaming in loc de vise cu ingeri).

Unele ce-i drept nu ne ies: stam mai prost cu iubirea de aproape si pana acum nu am facut nici o lume in 6 zile. Dar, cine stie, cand arta, lumea digitala si genetica vor gasi un limbaj comun, probabil vom putea genera lumi cu entitati capabile de creatie la randul lor. Daca stiinta/fizica va ramane  in povestea posibilitati 10 la  puterea 500, atunci, pana se schimba stiinta asta noua prefer zeii. Sunt mai proactivi .

Ce este cel mai puternic in scrisul lui Hemingway ramane  in minte fara notite pentru ca e ceva care emana din toata cartea sau din toate cartile lui, nu  din cateva fragmente. Ce notez aici nu sunt pasajele cele mai interesante, ci ce poate starni curiozitatea despre Hemingway si nebuniile lui.

In Dealurile verzi ale Africii, autorul, un personaj al cartii, intra intr-o discutie despre literatura cu un cititor amator , Kandinsky. Prilej pentru mici razbunari si mari sentinte.

Scriitorii

“Scriitorii ar trebui sa lucreze singuri. Ar trebui sa se vada intre ei doar dupa ce isi termina lucrul, si nici nu ar trebui sa o faca prea des. Altfel, ajung ca toti scriitorii aia din New York. Stau toti adunati ca niste omizi varate intr-o sticla si incearca sa capete hrana spirituala si cunoastere din sticla si din contactul pe care il au intre ei. (…) Se simt singuri in afara sticlei. Si nu vor sa fie singuri cu ideile lor si nici o femeie nu l-ar iubi atat de mult pe vreunul din ei incat acela sa scape de singuratate alaturi de ea sau sa-si uneasca propria singuratate cu a ei sau sa infaptuiasca ceva care ar face ca restul lucrurilor sa isi piarda orice urma de importanta.”

Banii si scriitorul

“Vedeti dumneavoastra, noi ne trasforma scriitori in ceva foarte ciudat. (…) Ii distrugem prin diferite mijloace. In primul rand, ii distrugem economic. Ajung sa faca bani. Scriitori se imbogatesc doar din intamplare desi cartile bune ajung toate sa faca bani pana la urma, intr-un fel sau in altul. Ei, si cand scriitorii nostri dau de bani, incep sa-si ridice standardele de viata – si atunci sunt prinsi in capcana. Sunt nevoiti sa scrie pentru a-si pastra proprietatile, nevestele si tot tacamul, si asa ajung sa scrie porcarii. Si nu pentru ca ar vrea sa scrie porcarii ci pentru ca scriu in graba. Pentru ca scriu atunci cand nu au nimic de zic, cand nu e apa in fantana. Si asta fiinda sunt ambitiosi. Dupa care, odata ce si-au tradat talentul incep sa se justifice si atunci scriu alte porcarii. Sau se apuca sa-i citeasca pe critici.”

Cel mai bun

“In primul rand trebuie sa ai talent, foarte mult talent. Cum avea Kipling. Si-apoi trebuie sa ai disciplina. Ca Flaubert. Apoi trebuie sa ai o conceptie clara legata de ceea ce poate deveni cartea respectiva si o contiinta de sine absoluta, la fel de stabila ca sistemul metric, asta ca sa eviti sa fii fals. Pe langa toate astea, trebuie sa fii inteligent, dezinteresat si, mai presus de toate sa ramai in viata. Incercati sa va imaginati cum ar fi sa se adune toate calitatile astea intr-o singura persoana. Cel mai greu lucru, avand in vedere cat de repede trece timpul, ii va fi sa ramana in viata si sa-si faca treaba.”

O constiinta de sine absoluta… europenii in vremea lor de glorie lasau zeilor acesta povara. Ce poate fi mai ciudat si mai naiv pentru un european sceptic decat acest american increzator in sine? Dar Hemingway scrie mai departe literatura.