Am dat peste interviul video acum 3 luni si de atunci cred ca l-am vazut de vreo 5 ori. Imi place interviul pentru ca Nichita vorbeste o frumoasa limba romana. De exemplu foloseste cuvantul “bunaora” care inseamna “de pilda”, “cum ar fi” , care pentru mine suna mai domol.
Am fost atat de surprins de acest “bunaoara”, pe care nu-l stiam, pentru ca, in zilele noastre, cand nu e sufiecient ce stim din limba romana chemam in ajutor engleza, poate prea cu usurinta. Rezultatul, desi engleza e atat de frumoasa, este o rongleza cu iz caragialesc.
Mai imi place felul in care raspunde intrebarilor neinspirate ca sa nu le zic stupide. Dar nu e vina reporterului ca pune asa intrebari. Reporterul isi face meseria cat mai bine, vorbeste in categorii uzate, foloseste clisee, are la indemana tot ce i-a fost dat ca instrumente de gandire in timpurile acelea. Si-a facut temele. Nichita trece peste si raspunde pana la urma unor intrebari pe care si le pune singur.
Si mai imi place cum vorbeste despre poezie, despre literatura. E foarte rar ca cineva sa stie sa lege doua fraze firesti despre o anumita arta. Pentru ca e mai “cool” sa vorbesti despre arta decat despre cultivatul castravetilor, apar fenomene anormale cand vorbitorul vrea cu tot inadinsul sa dovedesca ca se pricepe la critica, la fenomenul artistic etc. Si atunci apar formule alambicate gen “Roman polifonic, cu o structura epica arborescenta”, formula citita de mine in Observatorul Cultural. In veci nu o sa inteleg ce e un “roman polifonic”. Banuiesc ca vrea sa zica; din lene sau neputinta intelectuala autorul a folosit un adjectiv si atat. La Nichita nu gasim adjective cat povestea poeziei spusa la fel de frumos precum un gradinar priceput deapana saga rosiilor gustoase si a castravetilor dulci. Nu obiectul pasiunii conteaza ci pasiunea.
Inca din prima pagina a cartii sale “The Grand Design” Stephan Hawking ne asigura ca religia si filosofia nu mai sunt de folos pentru ca nu pot raspunde la intrebarile acelea mari la care se ambitioneaza ele sa raspunda: cine a facut totul, de unde venim, cum a luat nastere lumea etc.
Stiintele naturale pot raspunde acum la aceste intrebari. Cum sunt curios din fire am apasat magicul buton “buy” de pe Kindle si raspunsul a venit, sub forma unei carti electronice, aproape instantaneu. Si am inceput sa citesc cu mare nerabdare sa aflu cum a fost facuta lumea. Ce am citit a fost o poveste acceptabila dar seaca. O poveste buna devine un mit, o sursa de inspiratie. De exemplu legenda lui Icar ne-a imaginat ca omul poate sa zboare si intr-o buna zi omul a zburat.
Povestea lui Hawking (sau a stiintei) imi spune ca orice lume e psibila si ca universul de acum e rezultatul hazardului. Stiintific nu e nevoie de creator, e nevoie doar de acea singularitate (nimicul) si restul vine de la sine, dintr-un haotic amestec in care sunt incercate toate permutatiile posibile. Legile fizicii sunt astfel si nu altfel in acest univers pentru ca din intamplare, din cele 10 la puterea 500 de posibilitati pe care materia le are le indemana, a aparut aceasta posibilitate, poate unica pentru viata. Lumea s-a nascut din nimic prin hazard
Povestea are o frumusete austera si tragica numai daca o dramatizez un pic. Adica daca devine arta, ceea ce fizica nu doreste pentru ca vrea sa fie “adevarata”, “stiintifica”. Faptul ca venim din nimic prin hazard e o poveste mai slaba decat faptul ca lumea a fost facuta in 6 zile de Dumnezeu. Daca in sfarsit am reusit, precum Icar, sa zburam, de ce sa nu ne inspire povestea cu Dumnezeu sa facem si noi o lume in 6 zile? Cu cer, pamant, pasari si fiinte neimaginate pana acum.
Nu este telul stiintei sa fondeze mituri. Dar stiinta a aparut din dorinta oamenilor de a cunoaste ce este in mintea lui Dumnezeu (Decartes, Newton erau doi oameni religiosi). Iar Dumnezeu a facut o gramada de lucruri pe care in parte am reusit sa le facem si noi, in parte nu. Ne-a iesit p
artea cu ridicarea la cer, cea cu distrugerea unui oras prin foc venit din cer, ne-a iesit smecheria vindecarii miraculoase (o gramada de boli incurabile de pe vremea romanilor sunt vindecabile acum), ne descurcam bine cu comunicarea instantanee (avem live streaming in loc de vise cu ingeri).
Unele ce-i drept nu ne ies: stam mai prost cu iubirea de aproape si pana acum nu am facut nici o lume in 6 zile. Dar, cine stie, cand arta, lumea digitala si genetica vor gasi un limbaj comun, probabil vom putea genera lumi cu entitati capabile de creatie la randul lor. Daca stiinta/fizica va ramane in povestea posibilitati 10 la puterea 500, atunci, pana se schimba stiinta asta noua prefer zeii. Sunt mai proactivi
Inca din prima pagina a cartii sale “The Grand Design” Stephan Hawking ne asigura ca religia si filosofia nu mai sunt de folos pentru ca nu pot raspunde la intrebarile acelea mari la care se ambitioneaza ele sa raspunda: cine a facut totul, de unde venim, cum a luat nastere lumea etc.
